[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Mega Image si eMag renunta la parteneriat, de astazi. Fiecare isi va dezvolta proiectele proprii in e-commerce.

30 iulie 2021

Începând cu data de 30 iulie 2021, parteneriatul început acum opt ani între Mega Image și eMAG va înceta de comun acord. Companiile anunță că se vor concentra pe dezvoltarea proiectelor proprii în e-commerce, unele care au avut o accelerare puternică în ultimul an.

Mega Image este singurul supermarket care a dezvoltat platforma proprie online cu o integrare completă a serviciilor: de la depozit propriu dedicat exclusiv pregătirii și livrării comenzilor online, la platforma online mega-image.ro și Aplicația de mobil Mega Image, oferind astfel două opțiuni de livrare: rapidă, în maximum două ore, sau începând cu a doua zi.  

La rândul său, eMAG a investit pe parcursul acestui an în extinderea rețelei easybox la nivel național și a lansat Genius, serviciul premium cu livrare gratuită. De curând, compania a anunțat că poate face livrarea în aceeași zi pentru clienții din București. De asemenea, eMAG a investit în platforma tazz by eMAG, care oferă livrare rapidă pentru aproape orice produs de dimensiuni reduse.

Concentrarea pe platforma proprie online a fost întotdeauna în centrul strategiei noastre pe termen lung. În ultimul an, am accelerat dezvoltarea noastră în zona de e-commerce, am investit într-un depozit propriu dedicat, am lansat aplicația de mobil cu serviciu de livrare rapidă în două ore și ne-am extins în orașele mari din țară. Suntem într-un moment în care platforma proprie este foarte bine construită și vom merge mai departe într-o nouă etapă de consolidare,” spune Mircea Moga, CEO Mega Image. 

Într-o perioadă în care evoluția e-commerce înregistrează un ritm accelerat de creștere, fiecare dintre noi a identificat noi oportunități de dezvoltare. Astfel, eMAG va continua să susțină comerțul online pe plan local prin noi servicii care să îi ajute pe clienți să economisească timp și bani și pe antreprenori să își dezvolte businessul online,” a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?