Desi Mastercard spune ca este vorba de un parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei, pe site-ul autoritatii nu apare comunicatul publicat de Mastercard. Nici macar in declaratia presedintelui ADR, introdusa in comunicatul Mastercard, nu se face referire la Mastercard.
Ultima oara cand Mastercard a anuntat ca va lansa ceva, fara insa a da si un termen de implementare, s-a intamplat in martie 2020, cand compania spunea ca va ridica plafonul pentru tranzactiile contactless (de la 100 la 200 de lei). Masura nu s-a concretizat nici pana astazi pentru banci. Doar emitentii de carduri de masa s-au conformat.
Finanțată de Mastercard și dezvoltată alături de Tremend Software Consulting, „aplicația va integra toate standardele și reglementările de conformitate actuale, și va fi pusă gratuit la dispoziția ADR, pentru a fi utilizată apoi la scară largă pe teritoriul țării,” potrivit comunicatului Mastercard.
Aplicația mobilă Ghișeul.ro se adresează atat persoanelor fizice cat si celor juridice, „reprezentând cea mai sigură, modernă, rapidă și accesibilă soluție pentru achitarea taxelor și a impozitelor către statul român”, dupa cum apreciaza Mastercard.
Inițiativa dezvoltării acestui instrument vine ca răspuns la evoluția spectaculoasă a volumelor de plăți înregistrate pe platformă: numărul de tranzacții a crescut cu 230% în 2021 comparativ cu aceeași perioadă din 2020, în timp ce valoarea sumelor plătite a crescut cu 250% raportat la semestrul I al anului trecut.
Aplicația va pune la dispoziția utilizatorilor toate funcționalitățile platformei web Ghișeul.ro, care vor avea posibilitatea de a achita peste 300 de taxe și servicii publice, în orice moment și de oriunde.
„Aplicația mobilă va integra cele mai noi standarde de conformitate, tehnologii și opțiuni, de la înregistrare și autentificare biometrică la posibilitatea de înrolare carduri, istoricul tranzacțiilor, activarea notificărilor utile, opțiuni de filtrare informații și situația la zi a datoriilor și plăților, în materie de taxe, servicii sau amenzi,” se mai arata in comunicat.
„Începând de anul trecut, împreună cu echipa ADR, am reușit să introducem în sistem noi funcționalităţi care au generat beneficii pentru utilizatori, făcând ca plata taxelor şi serviciilor să fie mai uşoară, mai sigură şi mai rapidă. În continuare, scopul nostru este să livrăm o aplicație la fel de ușor de folosit precum aplicațiile rețelelor sociale, utilizate deja de milioane de români. Dezvoltarea acestei aplicații mobile reflectă preocuparea noastră pentru diversificarea serviciilor digitale și dorința constantă de a aduce platformele gestionate de statul român mai aproape de nevoile cetățenilor, prin utilizarea tehnologiilor inovative. Împreună, scoatem statul din statul la coadă și digitalizăm România,” a spus Octavian Oprea, Președintele Autorității pentru Digitalizarea României.
Aplicația mobilă Ghișeul.ro va fi disponibilă atât în Google Play, cât și în App Store, putând fi descărcată și utilizată în mod gratuit de către toți utilizatorii.
___________
Platforma Ghișeul.ro a devenit un proiect esențial pentru dezvoltarea digitală a României. Conform unui raport al Autorității pentru Digitalizarea României, în perioada ianuarie – iulie 2021, în platforma Ghiseul.ro au fost înregistrate peste 1,7 milioane de tranzacții, toate cu zero comision pentru contribuabili, iar plățile efectuate prin Ghișeul.ro au totalizat peste 766 de milioane de lei. In acest moment, pe platforma ghiseul.ro sunt 1.063.000 de utilizatori activi.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: