Legat de protecția personalului propriu, domnul Andrei Siminel reprezentantul grupului american de investiții New Century Holdings, actionar Libra Internet Bank,a declarat pentru hotnews.ro ca „Deocamdată ne limităm la măsurile de igienă standard în domeniu. Dacă însă situația escaladează, avem în vedere ca o mare parte din personal să lucreze de la domiciliu.”
In ceea ce priveste masurile luate pentru clientii bancii, Siminel spune ca acestia sunt incurajati sa foloseasca serviciile de banca la distanta. „Am revenit cu mesaje care îndrumă către activarea serviciilor online pentru a evita deplasarea la bancă.”
Intrebat daca exista un plan privitor la situația în care lucrurile s-ar înrăutăți reprezentantul bancii a spus ca se lucreaza la planuri multiple pentru a preîntâmpina eventualele evoluții negative.
„Ca principiu general, încercăm prin tehnologie să suplinim prezența fizică.
Din fericire, Libra a investit mult în tehnologie și va putea să își mențină deschise operațiunile, chiar dacă un oraș mare precum Bucureștiul va fi în carantină.”
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: