[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Iohannis a promulgat legea cashback – posesorii de card pot obtine numerar de la comercianti

9 noiembrie 2016

Up date: MasterCard saluta promulgarea legii cash back

„Salutăm promulgarea legii cash-back, aceasta având potențialul de a contribui semnificativ în direcția fiscalizării, a transparentizării fluxurilor de plată și a combaterii evaziunii. Mastercard a susținut inițiativa încă din faza primelor discuții pe marginea proiectului de lege. Inițiativa este una deosebit de importantă, fiind un pas considerabil în direcția creșterii progresive a gradului de acceptare și utilizare a mijloacelor electronice de plată. Introducerea obligativității acceptării plăților electronice are un potențial fantastic la nivel de incluziune financiară a populației din mediul rural. Este firesc ca opțiunea acordării avansului în numerar să rămână la latitudinea comerciantului și, în acest sens, suntem convinși că odată ce sistemul va fi implementat, competitivitatea va stimula comercianții să ofere numerar la solicitarea consumatorilor.”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager, România, Mastercard.

„Așteptăm dezvoltarea normelor de aplicare a legii și dorim să ne reafirmăm disponibilitatea de a rămâne implicați în etapele următoare, Mastercard având expertiza tehnică de a contribui în etapa de implementare, astfel încât acest proiect să fie viabil, funcțional și benefic pentru toate părțile implicate. În aceasta privință, luăm în considerare derogarea costurilor dezvoltării infrastructurii de POS-uri și avem o viziune strategică în ceea ce privește incluziunea financiară a comunităților nebancarizate, îndeosebi pentru mediul rural.”

###

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea cashback, prin care comercianţii cu o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro şi unele instituţii publice pot să elibereze clienţilor, la cerere, numerar în valoare de cel mult 200 de lei.

Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, reexaminată la cererea Preşedintelui României, a fost adoptată în unanimitate de membrii Camerei Deputaţilor la sfârşitul lunii octombrie.

Dacă în varianta iniţială a legii, întoarsă de şeful statului în Parlament, comercianţii erau obligaţi să acorde avansuri în numerar, în forma care a venit a doua oară la promulgare se arată că ”persoanele juridice prevăzute alin. (1) şi (3) oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar. Acestea afişează la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum şi informaţii privind costurile serviciului”.

Persoanele juridice la care textul face referire sunt operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată şi cei care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro.

De asemenea, potrivit legii, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată au obligaţia să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit, iar persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit şi cardurile de credit.

Sursa: ZF

Comentarii (1)
  1. Maria spune:

    CashBack se poate obtine si online. Vezi VIDEO pe http://www.SellADeal.ro

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?