10 mai 2010 – Volumul informărilor şi textelor promoţionale prin SMS trimise de companii va atinge în acest an pragul de 90 de miloane de mesaje, în creştere cu aproape 30% comparativ cu 2009, potrivit estimărilor Netopia Sistem, operatorul serviciului web2sms. Compania va asigura în acest an livrarea a 60% dintre aceste mesaje, adică circa 54 de miloane de SMS-uri. În 2009, prin platforma web2sms s-au trimis 35 de milioane de mesaje, aproximativ 50% din totalul pieţei care a avut un volum de 70 de milioane de SMS-uri.
Din numărul total de mesaje trimise în 2009 de companii către clienţii actuali sau potenţiali, aproximativ 80% au fost diverse înştiinţări, restul de 20% fiind mesaje de marketing.
Pentru a realiza aceste campanii directe, firmele vor aloca în 2010 un buget de aproximativ 3,2 milioane de euro, în creştere cu circa 30% comparativ cu 2009.
“Dacă în anii trecuţi sporirea numărului de mesaje era motivată de lărgirea bazei de clienţi ai firmelor, creşterea din 2010 se bazează mai ales pe nevoia companiilor de a înştiinţa mai des actualii clienţi, în special pe zona debitelor restante. Creşterea se vede de la lună la lună, spre exemplu în aprilie am înregistrat un record absolut în ceea ce priveşte numărul de mesaje trimise, peste 4 milioane prin platforma noastră”, a declarat Antonio Eram, CEO Netopia Sistem.
Cele mai interesate de această metodă de comunicare sunt instituţiile financiar-bancare, cu 50% din volumul SMS-urilor trimise, urmate de companii din FMCG, cu 30%. Şi firmele din telecomunicaţii, turism, auto si servicii apelează la SMS-uri pentru a-şi informa sau atrage clienţii.
Potrivit lui Eram, dincolo de mesajele privind emiterea de facturi şi reamintirile despre termene de plată, companiile trimit prin SMS şi anunţuri cu privire la deschiderea de noi filiale, programul magazinelor în anumite perioade sau lansarea de oferte speciale.
“Comunicarea prin SMS este mult mai ieftină si mai rapidă, acestea fiind motivele pentru care companiile aleg să investească în astfel de servicii. În plus, au certitudinea că destinatarul va primi şi citi mesajele”, a mai adăugat Eram.
web2sms este cel mai folosit serviciu de comunicare mobilă din România, numărul mesajelor livrate cu ajutorul aceastei platforme înregistrând creşteri semnficative de la an la an. Astfel, dacă în 2007 web2sms a livrat 6,5 milioane de SMS-uri, în 2008 numărul acestora a ajuns la 16 milioane, ritmul de creştere fiind conform cu cel al pieţei.
NETOPIA Sistem este leader pe piaţa din România în domeniul comunicării prin SMS şi în ceea ce priveşte microplăţile cu telefonul mobil, prin serviciile web2sms, respectiv mobilPay.ro. Cu peste 35 de milioane de SMS-uri livrate în 2009 şi relaţii contractuale cu toti operatorii de telefonie mobilă din România, web2sms deţine 50% din piaţa locală de servicii de comunicare şi marketing mobil. Lansat în 2006, serviciul de plăţi prin telefon mobilpay.ro, a înregistrat o dublare anuală a numărului de tranzacţii procesate, ajungând la o cotă de piaţă de 80% în 2009. La sfârşitul anului trecut, mobilPay.ro a fost extins şi în zona plăţilor online prin card bancar, oficialii companiei estimând atingerea unei cote de piaţă de 30% pe acest segment, până la finele lui 2010. Din portofoliul companiei mai fac parte mobo.ro (portal dedicat aplicaţiilor pe telefonul mobil care cuprinde peste 1.200 de titluri disponibile pentru orice model de telefon) şi myGod.ro (platformă games on demand pentru PC).
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: