Update: Potrivit regulamentului campaniei, ce se desfasoara in perioada 3-29 februarie 2020, cei care intră în aplicația ING Home’Bank și recomandă prietenilor să își deschida un cont ING Card Complet folosind codul de recomandare primit, pot invita câți prieteni vor. ” Tu câștigi până la 250 de lei, iar ei câte 50 de lei dacă au o încasare de cel putin 100 de lei în contul deschis la noi, în perioada campaniei.”
###
ING anunta ca „Începând cu luna februarie 2020, clienții ING Bank România vor putea obține beneficii financiare recomandând prietenilor să devină clienți ING”.
Aceasta este prima campanie de tip recomandare (member get member) inițiată de ING, care vine la scurt timp după lansarea procesului complet online de a deschide un cont curent.
„Astfel, noua campanie aduce o experiență online simplă și intuitivă, complet integrată cu fluxul creat pentru deschiderea de cont prin descărcarea aplicației ING Home’Bank.”, potrivit comunicatului.
Clienții existenți ai băncii care încasează minim 700 de lei lunar vor primi un cod de recomandare atunci când accesează aplicația ING de internet banking, pe care îl pot trimite către prietenii lor care nu sunt clienți ING (via oricare platformă de social media, aplicație de mesagerie și SMS).
„Procesul 100% online pentru deschiderea contului durează numai 10 minute, iar clienții au opțiunea de a vizita un office ING doar dacă au nevoie de asistență. Cardul le ajunge la adresa indicată, fără costuri suplimentare.”, mai precizeaza banca.
„Deja principalul vector de creștere a numărului de clienți ING sunt recomandările, pentru că suntem cea mai recomandată bancă din România (conform studiului Net Promoter Score). Prin urmare, am considerat această ofertă doar un pas firesc ce face mai simplă o discuție despre ING dintre un client și prietenul acestuia, în care poate împărtăși o bună experiență pe care a avut-o cu noi și poate primi și un mic premiu.
Clienții ING sunt cei mai buni ambasadori ai serviciilor noastre și vor ce e mai bun pentru prietenii lor, iar noi le oferim doar încă un motiv să încerce ING”, Javier Montes Pita, Head of Retail Banking, ING Bank România.
Procesul 100% online de a deveni client al băncii aduce o serie de beneficii deținerii unui card complet la ING: zero comisioane pentru clienții cu venituri recurente, alertele gratuite Push, identificarea bazată pe amprentă sau trăsături faciale, funcționalitatea plată către un prieten/ încasare de la un prieten care are cont ING utilizând coduri QR sau numărul lui de telefon, posibilitatea de a economisi bani rapid și eficient, precum și de a investi online în fonduri mutuale.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: