INS: in Romania sunt 11 mil. de utilizatori de internet – in ultimele trei luni, jumatate dintre pensionari a accesat zilnic internetul

29 decembrie 2017

Numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 3,8% în acest an, comparativ cu cel anterior, ajungând la 11 milioane de persoane, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS).

‘Internetul, spaţiu informaţional şi de comunicare, prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru toate categoriile de populaţie. Se poate constata faptul că an de an există creşteri a numărului de „internauţi”. Astfel, în anul 2017 comparativ cu anul 2016 ponderea utilizatorilor de internet cu vârste cuprinse între 16-74 ani a crescut cu 3,8 puncte procentuale, numărul acestora ajungând la aproximativ 11 milioane de persoane. În anul 2017, majoritatea persoanelor sunt utilizatori curenţi, 86,8% dintre persoanele de 16-74 ani apelând internetul în ultimele 3 luni anterioare anchetei, dintre care 73,3% folosesc acest instrument cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, iar 22% cu frecvenţă săptămânală’, se arată în document.

După statutul ocupaţional al persoanelor de 16-74 ani, ponderea cea mai mare a utilizatorilor de internet zilnic sau aproape zilnic este înregistrată la salariaţi (61,7%), urmată la mare distanţă de elevi/studenţi (15,1%).

‘Dorinţa de a avea acces la informaţii se regăseşte atât la bărbaţi, cât şi la femei, acestea situându-se în urma „internauţilor” bărbaţi, în ceea ce priveşte utilizarea internetului (74,8% dintre bărbaţi, 72,1% dintre femei), aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în anul 2016. Ponderea cea mai mare în utilizarea internetului zilnic sau aproape zilnic o au bărbaţii cu vârste cuprinse între 16- 34 ani (49,8%), aceeaşi situaţie înregistrându-se şi la femei, unde ponderea cea mai mare se află la acceaşi categorie de vârstă (48,6%)’, informează INS.

În ceea ce priveşte statutul ocupaţional se observă că în ultimele 3 luni internetul a fost accesat zilnic de peste 9 din 10 elevi şi studenţi (92,6%) şi de aproape 1 din 2 pensionari (47,3%).

Sursa: Agerpres

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale in 2020?