[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

ING Bank amendata cu 80.000 euro pentru incalcarea RGPD

2 decembrie 2019

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 04.11.2019 o investigație la ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București, ca urmare a unei sesizări, constatând faptul că operatorul a încălcat prevederile art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. 1 lit. f) din RGPD, ceea ce a condus la aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 80.000 euro.

„În acest sens, operatorul nu a asigurat respectarea principiului protecției datelor începând cu momentul conceperii și cel al protecției implicite a datelor (privacy by design și privacy by default), întrucât nu a procedat la adoptarea de măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare, privind integrarea de garanții adecvate în sistemul automatizat de prelucrare a datelor în cadrul procesului de decontare al tranzacțiilor cu cardul, fiind afectat un număr de 225.525 de clienți ale căror operațiuni de plată au fost dublate în perioada 8-10.10.2018, raportat și la prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) din RGPD.”, potrivit comunicatului autoritatii.

În acest context, precizăm că art 25 alin. (1) din RGPD prevede următoarele:

”Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, costurile implementării, și natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscurile cu grade diferite de probabilitate și gravitate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice pe care le prezintă prelucrarea, operatorul, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât și în cel al prelucrării în sine, pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate, cum ar fi pseudonimizarea, care sunt destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor, precum reducerea la minimum a datelor, și să integreze garanțiile necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerințele prezentului regulament și a proteja drepturile persoanelor vizate.”

De asemenea, art. 5 alin. (1) lit. f) din RGPD stabilește unul dintre principiile de prelucrare a datelor și anume faptul că datele trebuie ”prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare („integritate şi confidenţialitate”).”

Totodată, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din RGPD, printre măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pe care operatorul trebuie să le ia în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului, se numără și cea privind existența unui proces pentru testarea, evaluarea şi aprecierea periodice ale eficacităţii măsurilor tehnice şi organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.

Banca ING a precizat, pentru StartupCafe.ro, că a stornat imediat clienților respectivi tranzacțiile dublate si ca incidentul nu a afectat datele cu caracter personal ale clientilor:

„Confirmam luarea la cunostinta a demersului de sanctionare a ING Bank Romania de catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal in contextul incidentului operational din luna octombrie 2018, cand o parte din tranzactiile cu cardurile emise ING au fost dublate.

Urmare a acestui incident, clientii afectati au fost informati imediat, tranzactiile dublate au fost stornate in cursul aceleiasi zile, fiind  totodata revizuite și actualizate unele  reguli operaționale interne, în sensul întăririi acestora. Incidentul operațional nu a condus la o afectare a datelor cu caracter personal.”

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?