Îmbunătățirea sentimentului economic și a percepției asupra riscurilor de către instituțiile de credit autohtone este pusă în evidență de rezultatele prezentei ediții a sondajului BNR, aferentă trimestrului al doilea al anului curent.
Astfel, băncile au menținut în unanimitate nemodificate standardele de creditare pentru împrumuturile și liniile de credit acordate companiilor nefinanciare, în timp ce condițiile de creditare aferente sectorului populației fie au fost menținute constante, fie au consemnat relaxări.
Pentru trimestrul următor, T3 2021, toate instituțiile de credit participante la sondaj estimează menținerea constantă a standardelor de creditare, atât în cazul împrumuturilor acordate companiilor nefinanciare, cât și în cel al ambelor categorii de credite destinate populației.
În ceea ce privește evoluția solicitărilor de credit în T2 2021, băncile au indicat preponderent menținerea constantă a cererii pe segmentul companiilor nefinanciare, creșterea moderată sau substanțială a cererii de credite imobiliare, în timp ce în cazul creditelor de consum peste jumătate dintre instituțiile de credit respondente au semnalat un avans moderat.
Așteptările pentru următoarea perioadă sunt, preponderent, de păstrare nemodificată a cererii de împrumuturi, atât pe segmentul companiilor nefinanciare, cât și pe cel al populației.
____________
Sondajul este efectuat trimestrial de BNR în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie. Are la bază un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piață aferentă creditării companiilor şi populației. Aceste instituții dețin aproximativ 80 la sută din creditarea acestor sectoare.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: