Proiectul „Mese calde” a primit finanțare de 640 de milioane de lei din Fondul de ajutor european și este implementat începând cu luna octombrie 2020. Valoarea nominală lunară a unui tichet social pe suport electronic pentru mese calde este de 180 de lei.
Cei peste 300.000 de beneficiari ai programului vor primi lunar contravaloarea unui tichet social pe carduri nominale. Cardurile distribuite vor fi încărcate cu tichete în prima săptămână a lunii decembrie.
Edenred România anunta ca va emite carduri Edenred Social, tichete sociale pe suport electronic în proiectul „Mese calde” dedicat seniorilor și persoanelor fără adăpost, în contextul COVID-19.
Proiectul „Mese calde”, în cadrul POAD 2014-2020 (Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate), acordate pensionarilor cu vârste de la 75 de ani în sus care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale, precum și persoanelor fără adăpost. Programul se înscrie în măsurile luate la nivelul Uniunii Europene de sprijinire a categoriilor vulnerabile, în contextul pandemiei de COVID-19.
Cardurile Edenred Social pentru mese calde pot fi folosite exclusiv în unități de alimentație care servesc mâncare caldă, precum restaurante, cantine, fast-food-uri, pizzerii, unități de catering, terase etc. Pentru a accepta plata cu cardurile Edenred Social pentru mese calde, comercianții care dețin POS-uri nu trebuie să facă nicio investiție suplimentară.
„Într-o perioadă care pune presiune pe întreaga societate, categoriile defavorizate sunt cu atât mai vulnerabile și au nevoie de tot sprijinul care li se poate oferi. Ne bucurăm să putem contribui și de această dată la implementarea unui program de tip social și vom răspunde pozitiv cu fiecare ocazie pentru a spriji oamenii din comunitatea noastră”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.
Partenerii comercianți Edenred sunt sprijiniți, la rândul lor, prin direcționarea către acest sector de activitate a fondurilor europene puse la dispoziția României pentru proiectul „Mese Calde”.
„Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde reprezintă o soluție simplă și viabilă pentru ajutoarele acordate grupurilor de persoane vulnerabile, garantând atât utilizarea fondurilor de către beneficiar în scopul propus, cât și simplificarea procedurilor administrative și logistice pentru autoritatea publică ce le acordă,” potrivit Edenred Romania.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: