[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Guvernatorul BNR despre monedele virtuale: nu avem cum sa le oprim dar le putem reglementa

25 septembrie 2018

Monedele virtuale nu pot fi oprite, dar pot fi reglementate, altfel ne putem trezi cu un fel de Caritas sau FNI, a afirmat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la dezbaterea cu tema „10 ani de la izbucnirea Crizei Financiare”, prilejuită de lansarea volumului academicianului Daniel Dăianu „Emerging Europe and the Great Recession”, potrivit Agerpres.

„Putem să le oprim? Nu avem cum să le oprim pentru că e tehnologie aici şi ea vine cu rapiditate, cu o grămadă de avantaje, dar să încercăm să le reglementăm, aşa cum spune şi Banca Centrală Europeană şi care este şi poziţia noastră. În sfârşit, paranteză, poziţia noastră este pentru că suntem membri ai sistemului băncilor centrale europene, închid paranteza, dar soluţia aici este ca aceste criptocurrencies să fie reglementate, altfel ne vom pomeni şi în acest domeniu, şi scuzaţi-mi comparaţia, cu un fel de Caritas, cu un fel de FNI, după care se vor căuta vinovaţi. Şi vinovaţii de regulă în asemenea escrocherii – că sunt interne, internaţionale – tot timpul trebuie să fie cei care au încercat să reglementeze şi nu au putut sau nu au reglementat la timp sau au reglementat cu întârziere”, a declarat Mugur Isărescu, guvernator BNR.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?