În contextul unei discuții, la Antena 3, privind așa-numita ”taxă pe lăcomie”, impusă băncilor de Guvern, Darius Vâlcov (foto) – consilierul pe probleme economice al primului ministru, a precizat că nu deține conturi bancare, iar salariul de Guvern îl încasează in numerar. De asemenea, Vâcov a susținut ca nu are nici carduri bancare, scrie profit.ro.
Întrebat însă cum poate efectua o rezervare la un hotel sau alte operațiuni fără un card, consilierul de stat al premierului a răspuns: ”Apelez la prietena mea!”
”Sunt atât de mulți oameni care au bani în cont și au rămas fără iei, pentru că i-au mâncat comisioanele, nu altcineva, să nu credeți că au dispărut… Au lăsat 500 de dolari și după 10 de ani s-au trezit că…Chiar cazul domului prim-ministru (Mihai Tudose – n. red.) eu îl cunosc la alte persoane. Sunt mari comisioanele acum”, a mai declarat Darius Vâlcov.
Pe de altă parte, consilierul premierului a ţinut să sublinieze că Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 de instituire a „taxei pe lăcomie” nu va fi abrogată şi nici nu va fi modificată la momentul adoptării de către Parlament.
„Trebuie tăiată macaroana firmelor care se lăcomesc. Acest proces nu s-a terminat. Nu dăm înapoi. Ordonanța nu va fi abrogată sau modificată”.
Mai mult, condamnatul Valcov spune ca ”Persoanele solicitate de Parlament și care nu se prezintă ar trebui să nu mai poată ocupa funcții publice, o perioadă limitată sau nelimitată. Ar trebui să fim mai exigenți”.
In fine, despre posibilitatea ca Mugur Isărescu să primească un nou mandat la conducerea BNR, Valcov a declarat: ”Cred că este bine ca fiecare să se gândească la ce are de făcut, la cariera lui, uneori e bine să lăsăm locul și altora.”.
Darius Vâlcov a fost condamnat în 8 februarie 2018 de către instanța supremă la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcții 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil. De asemenea, instanța a decis menținerea sechestrului instituit în acest dosar pe bunuri și conturi ale actualului consilier al premierului.
Decizia pronunțată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă. Sentinta in cazul lui Darius Valcov a fost data in unanimitate de toti judecatorii din complet: Silvia Cerbu, Simona Elena Cirnaru si Maricela Cobzariu.
Decizia finala in acest caz urmeaza sa fie data de completul de 5 judecatori de la instanta suprema. Procesul in faza de apel nu poate incepe, insa, pana cand nu este motivata decizia de condamnare. Potrivit ziare.com, motivarea sentintei de condamnare in cazul lui Darius Valcov intarzie de 10 luni la Inalta Curte, fiind cea mai veche sentinta nemotivata.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: