[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Global Payments – magazinele de jucarii reprezinta singurul segment comercial care a inregistrat scaderi ale vanzarilor de Paste, comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut

21 aprilie 2023

Conform datelor înregistrate de Global Payments, singurul segment comercial analizat unde au scăzut vânzările de Paste a fost cel reprezentat de magazinele de jucării. Aici, s-au cheltuit cu 36% mai puțini bani decât anul trecut. Dacă în 2022 se înregistra o tranzacție medie de 220 de lei, anul acesta românii au plătit doar 180 lei de fiecare dată când au cumpărat jucării pentru copii.

Global Payments a analizat numărul și valoarea tranzacțiilor electronice realizate în cele două săptămâni anterioare Paștelui, atât în 2023, cât și în 2022, la furnizorii de carne și în piețele de specialitate, la brutării, magazine alimentare, supermarket-uri, beauty shop-uri, magazine de jucării, la spălătorii auto sau unități de cazare.


Conform datelor înregistrate, vânzările de produse alimentare și de servicii specifice au crescut cu aproape 40%, față de anul trecut. S-au realizat aproximativ o jumătate de milion de tranzacții în plus față de perioada Paștelui anterior, reprezentând în jur de 50 de milioane de lei. Românii au cheltuit aproape dublu la brutării, măcelării sau la magazine locale și de cartier. Singura reducere de buget au făcut-o la jucării.

Cele mai mari creșteri ale vânzărilor s-au înregistrat la comercianții și furnizorii de produse din carne (112%), de la 1,7 milioane de lei în 2022, la 3,6 milioane de lei în 2023; la magazinele de proximitate și piețele/târgurile de specialitate (97%), de la 4,1 milioane de lei în 2022, la 8,2 milioane de lei în 2023; la brutării (84%), de la 1,4 milioane de lei în 2022, la 2,6 milioane de lei în 2023.

Dar cei mai mulți bani s-au cheltuit în magazinele alimentare și supermarket-uri, unde anul acesta s-au făcut peste 1,5 milioane de tranzacții electronice, în valoare de aproximativ 152 de milioane de lei. Cam cu o treime mai mult decât anul trecut (cu 33% mai multe tranzacții și cu 36% mai mare valoarea tranzacțiilor).

Anul acesta, s-a cheltuit cu 19% mai mult la frizerii și saloane de înfrumusețare și cu 53% mai mult la magazinele cu produse cosmetice. Chiar și la spălătoriile auto, românii au plătit cu 13% mai mult decât anul trecut.

De asemenea, de Paște, românii au lăsat aproximativ 7,5 milioane de lei la unitățile de cazare, cu 1,3 milioane de lei mai mult decât anul trecut, reprezentând o creștere de 21%. În Vinerea Mare (14.04.2023), valoarea tranzacțiilor electronice realizate la hoteluri, pensiuni și resorturi a fost cu aproape 50% mai mare decât în ziua precedentă (13.04.2023).

______________


Global Payments este lider mondial în furnizarea de servicii tehnologice de plată. Compania deserveste clienți din 100 de țări, pentru care proceseaza anual peste 50 de miliarde de tranzacții. Pentru comercianții din România, compania proceseaza tranzacții anuale de aproximativ 6,5 miliarde de lei și gestioneaza peste 14.000 de terminale de plată instalate, în principal, la micii retaileri și antreprenori. In Europa Centrală și de Est, compania are un portofoliu de 65.000 de clienți, cu aproape 100.000 de terminale.

Global Payments este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de plata pentru România, Cehia, Slovacia și Austria. Compania este furnizorul exclusiv de soluții de plată cu cardul pentru Banca Comercială Română, dar ofera soluții indiferent de bancă.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?