Proiectul de lege privind gestionarea domeniilor „.ro” ar trebui să ajungă pe masa Guvernului în septembrie, pentru redactarea acestui proiect fiind deja înființat un grup de lucru, potrivit fostului ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, Augustin Jianu (foto).
„După finalizarea consultărilor publice pe marginea principiilor de reglementare, am înființat un grup de lucru pentru redactarea proiectului de lege. Proiectul ar trebui să ajungă pe masa Guvernului în luna septembrie. Odată cu reformarea ROTLD (Romania Top Level Domain n.r.), ICI (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică n.r.) ar avea resursele necesare pentru a oferi servicii competitive”, a scris Jianu pe reddit.com, răspunzând la o întrebare.
Fostul ministru a atras atenția și că transpunerea Directivei NIS (Directiva UE privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice) este obligatorie transpunerea, altfel România riscă un infringement.
Pe durata mandatului sau, Jianu si-ar fi dorit infiintarea unei Agenții Naționale pentru Servicii Electronice și Cloud (ANSEC) insa negocierile cu Secretariatul General al Guvernului pentru crearea acestei autoritati au esuat, acesta fiind si cel mai mare esec recunoscut de fostul ministru.
„Autoritatea administrativă autonomă a Agenției Naționale pentru Servicii Electronice și Cloud, urma modelul instituțional al ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații n.r.). ANSEC era menită să centralizeze toate resursele IT din administrația publică și să ofere servicii de eGuvernare și servicii suport. În viziunea mea ar fi simplificat procesul de interoperabilizare și ar fi oferit cetățenilor o interfață unică în interacțiunea cu statul”, a precizat fostul ministru al Comunicațiilor.
Referitor la tehnologiile blockchain, acesta a subliniat că statul român ar trebui să devină conștient de aceste tehnologii, însă „din experiența mea pot spune că procesul va fi extrem de lent”.
Sursa: Agerpres
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: