[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

FintechOS organizeaza FinVision, un eveniment virtual dedicat inovatiei din industria financiara (17-19 noiembrie)

26 octombrie 2020

FintechOS, furnizor global de tehnologie pentru domeniul financiar-bancar, va organiza în perioada 17-19 noiembrie un eveniment virtual dedicat inovației din industria financiară – FinVision.

„Lideri și practicieni cu reputație din domeniul bancar și al asigurărilor vor pune reflectorul pe provocările actuale, precum și pe soluțiile de succes identificate în migrarea afacerilor către mediul digital în acest an turbulent,” potrivit comunicatului.

„FinVision, care va atrage peste 1.000 de participanți, promite un conținut relevant, construit în jurul unor teme globale de actualitate, o audiență premium, precum și oportunități de networking de calitate,” precizeaza FintechOS.

Printre companiile care au confirmat deja prezența la FinVision se numără: 11:FS, Société Générale, Microsoft, Mastercard, ClearBank, Hyperion Insurance, UNIQA Insurance Group.

Obiectivul acestui eveniment este să prilejuiască discuții de calitate între liderii industriei preocupați de inovarea serviciilor financiare”, spune Teodor Blidăruș, Co-Fondator & CEO la FintechOS. “Am putut observa impactul pandemiei COVID-19 asupra celor care nu sunt foarte pregătiți pentru a face pasul către digital. Sectorul serviciilor financiare trebuie să fie mai puțin reactiv și, în schimb, să elaboreze strategii proactive pe termen lung. Industria noastră trebuie să conteste, acum mai mult decât oricând, status quo-ul și să ofere mai mult clienților. Pentru a face acest lucru, trebuie să înțelegem cele mai bune practici și să învățăm de la colegii noștri din industrie care se află în aceeași călătorie ca și noi. Aici FinVision poate oferi o valoare foarte reală celor care participă la eveniment”.

Prima zi a FinVision se va concentra pe domeniul bancar și va explora subiecte precum Open Banking, cum să construiești banca viitorului plasând clientul în centru, cum vor deservi băncile IMM-urile în viitor, cum va redefini Generația Z industria financiar-bancară și multe alte teme interesante. 

A doua zi a evenimentului este axată pe industria de asigurări. Vor fi abordate teme precum importanța asigurărilor bazate pe datele clientului (și nu numai) și transformarea companiilor în direcția construirii unor strategii mai inteligente și mai inovatoare în relația cu clientul final.

Ultima zi a evenimentului se va concentra pe inovațiile tehnologice pe care le aduce FintechOS și ecosistemul său de parteneri și clienți. Vor fi prezentate demonstrații de produse și cazuri practice atent selectate, în cadrul unei serii de mese rotunde virtuale, studii de caz și demo-uri de tehnologie.

Agenda FinVision, detaliile de înregistrare la eveniment și oportunitățile existente pentru vorbitori pot fi găsite site-ul FintechOS aici: https://finvision.fintechos.com/   

###

FintechOS oferă instituțiilor financiare din 20 de piețe, de pe patru continente, acces la tehnologie de ultimă generație care accelerează transformarea digitală a interacțiunilor cu clienții.

Tehnologia de bază a FintechOS le permite furnizorilor de servicii financiare să redefinească experiența de client, oferindu-i acestuia o călătorie digitală completă prin automatizarea inteligentă a proceselor digitale. Produsele și experiențele sunt hiper-personalizate pentru fiecare client în parte.

Recent, compania FintechOS a fost desemnată Startup-ul Fintech al Anului în Europa de către un juriu format din jurnaliști, analiști, antreprenori și investitori cu reputație globală. Premiul a fost acordat pentru „modul în care FintechOS ajută băncile și companiile de asigurări să construiască produse digitale în doar câteva săptămâni, dar și pentru că a atras peste 30 de clienți la nivel global cu active care totalizează peste 25 de miliarde de USD”.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?