(Imagine de la lansarea prezentei in Luxemburg a Finqware. Cosmin Cosma – Co-founder & CEO, Gabriel Florea – reprezentant Finqware in Luxemburg si Radu Pojoga – Chief Revenue Officer)
În urma finalizării procesului de pașaportare, Finqware, compania românească FinTech licențiată de Banca Națională a României pentru a presta servicii de open banking, primește undă verde de a opera în toate țările Spațiului Economic European (29 de țări + România).
„Evenimentul este o premieră românească prin faptul că startup-ul devine astfel prima (și singura pentru moment) instituție de plată autorizată în țara noastră care poate să presteze servicii peste granițele naționale, profitând de reglementările europene care permit acest lucru.” – potrivit comunicatului.
Spre comparație, în registrele BNR sunt înregistrate peste 270 de instituții de plata din alte state care au notificat reglementatorul român de intenția de a presta servicii în piața locală, dar niciun alt jucător local care sa fi urmat procedura de notificare a altor state.
„Ca urmare a atingerii acestui statut, Finqware a început deja expansiunea internațională în Benelux prin incubarea la The LHoFT – Luxembourg House of Financial Technology. Compania își propune sa folosească ecosistemul luxemburghez, foarte înclinat sa susțină inovația tehnologică pentru industria financiară, ca o poarta de intrare pe mai multe piețe din regiune (Belgia, Franța, Olanda, Germania).” – precizeaza compania.
Finqware a lansat de curând FinqTreasury, singura platformă de management al trezoreriei bazată pe Open Banking ce ajută echipele din departamentul financiar al grupurilor de companii să gestioneze într-un singur loc fluxul de cash în timp real, multi-bancă, multi-companie, multi-țară. FinqTreasury acoperă o arie vastă de funcționalități bazate pe agregarea si procesarea datelor bancare de la gestionarea numerarului, reconcilieri, audit si raportare, plăți, colectare și, de asemenea, acceptarea plăților.
Cosmin Cosma (Co-founder si CEO Finqware): “Tehnologia din spatele FinqTreasury, bazată pe API-uri Open Banking, permite trezorerierului să nu mai piardă timp prețios în aplicații multiple de internet banking și agregare manuală de date în foi de calcul consumatoare de timp și generatoare de frustrări, ci în schimb să aibă acces la toate datele bancare în timp real, într-o singură interfață prietenoasă cu utilizatorul. Cu platforma noastră deep tech testată deja în parteneriate cu nume mari de bănci din Europa, acum suntem bine poziționați pentru a conduce revoluția digitalizării pentru departamentele financiare.”
Radu Pojoga (Chief Revenue Officer Finqware): “Piața de open banking a fost estimată la 6,14 miliarde de euro în 2020 și ar trebui să crească la 48,30 miliarde de euro până în 2030. FinqTreasury reprezintă oportunitatea pentru orice departament de finanțe să aibă acces centralizat și în timp real la datele bancare și să își realizeze activitățile legate trezorierie și cash management mai rapid și mai ușor. Am ales să ne începem expansiunea chiar din inima lumii Fintech europene din Luxemburg, ca punct central pentru extinderea în Benelux și mai departe în celelalte țări europene.”
Finqware continua sa aiba recunoașteri internaționale importante. Recent a fost premiata în Viena între primele 5 companii de tehnologie care au fost alese in finala Wolves Summit 2022, un eveniment important de inovatie tehnologica din Europa Centrală și de Est. În aceste zile compania este selectată să fie prezentă cu un stand la Websummit Lisabona, cel mai mare eveniment de start-uri din Europa.
__________
Finqware este o instituție de plată paneuropeană care rezolvă complexitățile afacerilor care lucrează cu mai multe bănci prin infrastructura sa de Open Banking.
Susținut de investitori instituționali precum Elevator Ventures, fondul de investiții al Raiffeisen International și Gapminder, Finqware lucrează pentru unele din cele mai mari bănci din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Banca Transilvania, Alpha Bank, CEC Bank și OTP si a fost participantă in diverse programe de accelerare ale companiilor de tip startup. Finqware fost prima companie de tehnologie care a conectat băncile din Croația și România prin tehnologia open banking și a fost deja recunoscută pentru potențialul său de a deveni liderul open banking din Europa Centrală și de Est, inclusiv prin distincția Seal of Excellence pentru inovație oferita de Comisia Europeană.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: