[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Fiecare european va cheltui in medie 461 de euro in perioada sarbatorilor de iarna: doua treimi in magazinele fizice si o treime in cele online

12 decembrie 2019

Fiecare european va cheltui în medie 461 de euro în perioada sărbătorilor de iarnă, cu 3,4% mai mult față de 2018, ceea ce face ca piața totală estimată a cheltuielilor din această perioadă în Europa să ajungă la 189,5 miliarde de euro, potrivit studiului Deloitte 2019 Holiday Shopping Trends.

Sondajul a fost realizat în șapte țări europene care acoperă diferite regiuni ale continentului – Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia și Spania – și analizează patru categorii de cheltuieli, și anume cadouri, alimente, activități de socializare și călătorii. Dintre țările analizate, britanicii intenționează să cheltuiască cea mai mare sumă (639 de euro), în timp ce olandezii, cea mai mică sumă (341 de euro).


Europenii nu numai că și-au planificat cu atenție bugetul, dar 88% dintre ei au și decis deja ce cadouri să cumpere, subliniază studiul. Cele mai multe cumpărături de sărbători se fac în noiembrie sau în prima jumătate a lunii decembrie, menționează raportul, iar cea mai mare parte a bugetului de sărbători va fi cheltuită pe cadouri (43%), apoi pe alimente (29%), călătorii (17%) și activități de socializare (11%).

Studiul relevă faptul că, în ciuda înregistrării unei creșteri a cheltuielilor în mediul online, magazinele fizice încă joacă un rol important în această perioadă a anului. Din suma totală de 461 de euro, europenii vor cheltui 310 euro în magazine fizice, ceea ce reprezintă mai mult de două treimi (67%) din bugetul estimat de sărbători.

Offline-ul este foarte important în trei din cele patru categorii de cheltuieli analizate – alimente și băuturi (89%), activități de socializare (76%) și cadouri (55%). Pe de altă parte, sumele cheltuite online în Europa vor fi cu 4,9% mai mari în acest an comparativ cu 2018.

De asemenea, studiul arată că metodele de plată preferate pentru cheltuielile de sărbători variază în funcție de canalul prin care sunt efectuate cumpărăturile. Astfel, principalele trei metode preferate de plată ale europenilor pentru cheltuielile online sunt cardul de debit, portofelul digital și cardul de credit, în timp ce, pentru cumpărăturile în magazinele fizice, aceștia preferă cardul de debit, urmat de numerar și de cardul de credit.

Studiul Deloitte „2019 Holiday Shopping Trends” este efectuat pe baza datelor obținute în urma aplicării unui chestionar pe un eșantion de peste 6.100 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. Informațiile au fost colectate în perioada 16 septembrie-11 octombrie 2019. Rezultatele sunt disponibile aici.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?