[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Fashion Days: in urmatorii doi ani, peste jumatate dintre comenzi vor fi lansate de clientii in miscare, direct de pe tableta sau telefon

5 septembrie 2014

Managementul retailer-ului a anuntat ca, in perioada verii, vanzarile de pe dispozitive mobile au ajuns deja la 31% din numarul total al comenzilor si s-au dublat fata de anul trecut. Compania va continua sa investeasca in aceasta strategie de dezvoltare a canalelor digitale de vanzare si estimeaza ca 60% din numarul total al comenzilor ar putea veni de pe mobile in urmatorii doi ani.

Fashion Days, lider pe piata magazinelor online pe segmentul fashion in Romania si cea mai mare destinatie de shopping din Europa de Est, a lansat aplicatia de cumparaturi pentru iPad, care vine in completarea celei pentru iPhone, lansata anul trecut. Compania elvetiana este primul retailer de fashion online din Romania care ofera clientilor sai posibilitatea de a face cumparaturi online direct de pe dispozitivele lor mobile Apple.

Prin intermediul noii aplicatii, mai mult de 200.000 de produse de la peste 500 de branduri sunt acum usor de accesat si de pe iPad, clientii putand comanda produse direct din meniul aplicației, in patru pași, avand la dispozitie inclusiv plata securizata cu cardul.

„Investim in inovatie si ne dorim sa cream pentru clientii nostri experiente digitale de shopping captivante si facile. Faptul ca am lansat si aplicatia pentru iPad marcheaza un progres important la nivelul strategiei noastre de dezvoltare a canalelor de vanzare pe mobile.”, a declarat Camelia Ganga, Brand Manager Fashion Days.

Sondajul Daedalus Millward Brown din luna februarie a acestui an a relevat faptul ca numarul de utilizatori care cumpara online de pe tableta s-a triplat fata de aceeasi perioada a anului trecut. „Astfel, odata cu lansarea noii aplicatii, suntem increzatori sa estimam ca, in urmatorii doi ani, mai mult de 50%-60% din numarul total al comenzilor va fi realizat de catre clienti in miscare, direct de pe telefon sau tableta. Doar in perioada verii, vanzarile de pe dispozitive mobile au ajuns la 31% din numarul total al comenzilor si s-au dublat fata de anul trecut. Sustinem acest procent si pentru ca vom lansa aplicatia pentru terminalele mobile care ruleaza sistemul de operare Android in  aceasta toamna.”, a adaugat Camelia Ganga.

Potrivit comunicatului de presa, Fashion Days este cea mai mare destinatie de shopping online din Romania si Europa de Est, parte a grupului Naspers. Compania de origine elvetiana este prezenta in Cehia, Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Polonia si Romania. Celor peste 6 milioane de utilizatori, Fashion Days le ofera zilnic mai mult de 200 000 de produse, 100% originale de la peste 500 branduri internationale. Fashion Days s-a transformat in 2013 dintr-un club privat de shopping care oferea doar campanii de produse in format flash sale cu reduceri de pana la 70%, limitate in timp si in stocuri, in singura destinatie de shopping deschisa publicului larg din Romania care pune la dispozitia clientilor sai si colectii noi, disponibile in stoc.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?