Dupa ce airBaltic din Letonia lansa plata biletelor si cu bitcoin in iulie 2014, a urmat anuntul Air Lituanica din Lituania in august acelasi an, iar in aceasta luna exemplul a fost urmat si de liniile aeriene poloneze. Astfel, LOT anunta ca moneda bitcoin poate fi folosita pentru a plati orice zbor LOT pe majoritatea pietelor unde compania aeriana vinde bilete. Achizitionarea biletelor cu bitcoin se poate face de pe site-ul companiei aeriene, lot.com, dar si prin versiunea mobila si prin intermediul aplicatiei mobile.
Motivul pentru care LOT a luat aceasta decizie este explicat chiar de catre Jiri Marek, directorul executiv de vanzari si distributie al companiei LOT: „Multi dintre clientii nostri fac cumparaturi online, inclusiv bilete de avion. Este doar o chestiune de timp pana cand platile cu moneda virtuala vor deveni la fel de populare ca si utilizarea cardului de credit in zilele noastre. Noi am vazut acest potential, de aceea suntem una dintre primele companii aeriene din lume care ofera pasagerilor posibilitatea de a plati cu bitcoin”.
„Pretul biletului va fi calculat in moneda standard selectata de pasager. Doar in ultima etapa a procesului de rezervare, adica in etapa de plata, platforma PSP va converti pretul de cumparare in bitcoin. Dupa aprobarea sumei si facand ”click” pe butonul „Cumparare”, clientul va fi redirectionat spre portofelul bitcoin, iar tranzactia va fi finalizata. Clientul va fi tot timpul pe platforma PSP.”, se mai arata în comunicat.
Astfel, LOT nu va efectua tranzactii in bitcoin, ci in moneda folosita pe piata de cumparare (de exemplu Polonia — zlotul polonez, Germania — euro, SUA — dolarul american). Platforma PSP este responsabila de conversia si incheierea tranzactiei cu LOT.
Noua metoda de plata se adreseaza tuturor celor care au un portofel bitcoin si care folosesc in mod curent aceasta moneda atunci cand fac cumparaturi online. LOT introduce noile metode de plata pentru a-si dezvolta in continuare canalele de vanzare. In prezent, fiecare al treilea bilet vandut de companie a fost prin intermediul site-ului, in versiunea mobila si prin intermediul aplicatiei.
Cu o vechime de peste 85 de ani, compania poloneza de aviatie fiind operationala din 1929, LOT a ajuns sa detina o flota formata din 44 de aeronave. Compania transporta anual aproape 5 mil. de pasageri catre 40 de destinatii in intreaga lume, media zilnica a zborurilor fiind de 200.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: