[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Dupa carte, jucarii si polite RCA, eMAG ia in calcul si vanzarea de masini online

29 februarie 2012

29 februarie, 2012 – Magazinul online eMAG.ro a avut anul trecut o cifra de afaceri de 145 mil. de euro, in crestere cu 42% fata de anul precedent. Pentru 2012, compania estimeaza vanzari de 180 mil. Euro, cu o posibila extindere in Bulgaria si inceperea vanzarilor unei game complete de asigurari. Din 2013 eMAG ar putea vinde si masini online second hand insa proiectul nu reprezinta o prioritate.

In ciuda cresterii robuste din 2011, rezultatul obtinut a fost sub obiectivul anuntat, de 150 milioane de euro. Potrivit datelor Dante International, compania care gestioneaza site-ul eMAG, una din cele mai importante realizari in 2011 a fost organizarea evenimentului de vanzari Black Friday. In ultima vineri a lunii noiembrie 2011, intr-o singura zi, eMAG.ro a avut 1,2 milioane de vizitatori, iar clientii au facut cumparaturi in valoare de peste 8 milioane de euro.

La finele anului trecut, eMAG.ro avea o cota de 70,1% din piata online de produse electronice si IT, care a insumat 207 milioane de euro, de la 70,8% in 2010.

„Anul 2011 a fost anul revenirii pe crestere a vanzarilor, iar jumatate din crestere a fost adusa proactiv de noi. Un alt lucru interesant in 2011 este schimbarea comportamentului de cumparare: nu te mai poti lauda la televizor cu cele mai mici preturi sau cele mai bune servicii, clientii au invatat sa compare, sa verifice si sa aleaga”, a declarat directorul general al eMAG.ro, Iulian Stanciu.
El a adaugat ca eMAG.ro a vandut 25% din laptopurile vandute in Romania anul trecut. „Noi am vandut aproape 100.000 de laptopuri, din cele 400.000 comercializate la nivel national”, a mentioat Stanciu, care a mai spus ca oferta eMAG.ro numara peste 60.000 de produse si creste in fiecare zi.

La randul sau, directorul de dezvoltare al eMAG.ro, Radu Apostolescu, a spus ca magazinul online va avea peste 100 milioane de vizite in acest an, de la 80 milioane in 2011, trafic care este de cel putin 10 ori mai mare decat un centru comercial important din Romania. Traficul online din 2011 a fost in medie de 2,7 milioane vizitatori/luna.

„Datorita acestui fapt, consideram ca eMAG Marketplace este o platforma foarte interesanta pentru orice comerciant, chiar daca are sau nu un magazin online propriu in prezent. Consideram ca nu avem concurenti ci doar posibili parteneri, pentru ca oferim acces la o baza uriasa de clienti care au deja incredere sa cumpere de la eMAG.ro”, a spus Apostolescu.

De doua luni eMag vinde online si polite RCA si considera ca rezultatele sunt bune, peste 12.000 de persoane achizitionand de atunci astfel de produse. Aceasta reactie pozitiva a clientilor a determinat managementul sa introduca in acest an vanzarea online si pentru alte asigurari, precum cea pentru calatorii sau locuinte.

In a doua parte a acestui an, compania  doreste intrarea pe piata bulgara unde produsele ar urma sa fie livrate in maxim 24 de ore – exact ca pe piata autohtona. Managementul eMAG apreciaza ca si alte piete sunt tentante. “Ungaria ar fi buna din punct de vedere al logisticii iar Republica Moldova ar fi o destinatie interesanta, insa problema tine de faptul ca acolo piata neagra de electronice are o pondere de trei sferturi din total”, a declarat Iulian Stanciu. Ucraina si Turcia au fost date ca exemple de piete interesante dar nu sunt planuri pentru viitorul apropiat.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?