Registrul Român de Domenii “.ro” (RoTLD) va șterge, începând de joi, 30 august, primele domenii pentru care nu a fost plătit serviciul de mentenanță anuală înainte de data expirării, acestea fiind programate la ștergere automată, a anunțat Ministerul Comunicațiilor.
„Ștergerea se efectuează după 90 de zile de la data expirării domeniului, dacă în acest interval deținătorul nu își reînnoiește dreptul de utilizare prin achitarea contravalorii serviciului de mentenanță anuală, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare (ICI) Bucureşti aprobată în data de 14.07.2017. Ulterior ștergerii, domeniul respectiv va deveni disponibil pentru înregistrare conform principiului „primul venit, primul servit”.”, potrivit comunicatului de presa.
MCSI recomandă achitarea contravalarii serviciului de mentenanță anuală cât mai curând posibil pentru a evita riscul indisponibilizării domeniului din motive tehnice și administrative: întârzieri între momentul plății și procesarea extraselor bancare, aglomerarea plăților în ultimele zile, posibilitatea suprapunerii cu sărbători legale etc.
De asemenea, ministerul mai face o sugestie legata de modalitatea de plata: „recomandăm plata on-line folosind card bancar, beneficiind de avantajul reînnoirii automate a domeniului/domeniilor.”
Potrivit comunicatului, principalele considerente care au stat la baza deciziei de introducere a serviciului de înregistrare și mentenanță anuală sunt:
. Alinierea la practica europeană. În Europa, în mod treptat, toate țările au trecut la înregistrarea pe perioadă limitată de timp a domeniilor cod de țară și reînnoirea în cazul în care solicitantul dorește folosirea în continuare a numelui. România a fost ultima țară din Europa care a introdus un tarif de mentenanță anuală pentru domenii;
. Respectarea bunelor practici și a recomandărilor Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), entitatea care coordonează procesul de reglementare al Internetului la nivel mondial și la care ICI București este membru și parte interesată (stakeholder) din 1993;
. Asigurarea fondurilor necesare dimensionării infrastructurii IT și creșterii securității și fiabilității;
. Implementarea sistemului de înregistrare și mentenanță anuală are de asemenea avantajul că va duce la deblocarea numelor de domenii „.ro”, care au fost înregistrate în aproximativ 25 de ani de existență a domeniului naţional „.ro”, și care în prezent nu mai sunt folosite, fie că firmele ce le-au solicitat au dispărut, fie că persoana care le-a solicitat nu mai are nevoie de acele nume în prezent;
. Un volum mare de domenii înseamnă și un volum mare de resurse necesare. La nivelul serviciului la care s-a ajuns în ultimii 24 de ani, este aproape imposibil ca mentenanța și securitatea sistemelor să se bazeze doar pe veniturile din înregistrările domeniilor noi, acesta având un trend descrescător;
. Contravaloarea serviciului de înregistrare și mentenanță va duce la posibilitatea asigurării securității și stabilității serviciului RoTLD, având în vedere că mediul virtual este din ce în ce mai agresiv asupra Internetului;
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: