Într-un peisaj dominat de preocupările privind inovațiile FinTech, în cadrul discuțiilor recente referitoare la fenomenul digitalizării în industria serviciilor financiare, o nouă terminologie câștigă, din ce în ce mai mult, vizibilitate. Mă refer la RegTech, o noțiune rezultată din îmbinarea a doi termeni, „reglementare” și „tehnologie”.
Totuși, dozajul celor două ingrediente nu este unul paritar, obiectivul reprezentându-l, în primul rând, cerințele de reglementare. Astfel, RegTech este mai puțin o tehnologie în sine, constituind, mai degrabă, o soluție de gestiune digitalizată a îndeplinirii de către bănci a cerințelor prudențiale, care sunt strict necesare, generând unele costuri operaționale pentru industria serviciilor financiare.
De altfel, Institutul Internațional de Finanțe estimează la peste 1 miliard de dolari pe an suma pe care o mare instituție financiară cu prezență globală ar trebui să o investească pentru a se conforma cerințelor de reglementare, primind, în schimb, asigurarea că nu se expune în mod imprudent la risc, cu costuri ulterioare mult mai mari pentru acționari și, chiar, pentru finanțele publice, cum s-a întâmplat la criza financiară din 2008.
Care sunt beneficiile RegTech?
Având ca suport tehnologia informației, noile procese impuse de reglementare pot fi automatizate, folosind standardizarea fluxurilor de activități, la nivel de instituție financiară, în condițiile implementării structurilor de control prevăzute de legislație. Prin soluții de tip RegTech, furnizorii de servicii financiare sunt capabili să gestioneze într-un mod mai eficient cerințele tot mai complexe de conformare la normele prudențiale, dezvoltând procese automatizate proiectate de profesioniști specializați.
Soluțiile RegTech oferă transparență și coerență, standardizează procesele vizate de reglementări specifice și oferă o calitate superioară datelor, informațiilor și rapoartelor, la un cost mai mic. Prin intermediul acestor instrumente se poate demonstra și verifica în orice moment că exigențele impuse de reglementări au fost respectate. Astfel, instituțiile financiare pot beneficia de un anumit confort organizațional în fața autorității de reglementare și supraveghere, iar aceasta, la rândul său, are garanția existenței unui sistem adecvat, automatizat și continuu, care asigură transparența modului în care sunt implementate și gestionate cerințele legislative.
RegTech permite băncilor să digitalizeze procesele de raportare și de conformitate, care, de obicei, necesită introducerea și verificarea manuală a datelor, aplicând într-un mod consecvent și mai eficient reglementările curente. Asemenea cerințe sunt relevante mai ales în domeniile prevenirii și combaterii spălării banilor, combaterii finanțării terorismului, prevenirii și detectării fraudei, evaluării riscului de credit, protecției datelor cu caracter personal și securității informatice etc. Folosirea tehnologiei ajută, de asemenea, la reducerea riscurilor generate de eroarea umană. Astfel, tehnologiile în cauză sprijină atât îmbunătățirea proceselor de administrare a riscului operațional, cât și a celui de credit, generând substanțiale economii de costuri.
Și, totuși, de ce băncile sunt preocupate mai mult de FinTech?
În timp ce aplicațiile FinTech vizează simplificarea proceselor pentru îndeplinirea, cât mai promptă, a solicitărilor din partea clienților privind informații referitoare la soldurile conturilor, executarea plăților, transferul fondurilor sau încheierea unei asigurări de călătorie etc., soluțiile Regtech vizează activitățile privind respectarea reglementărilor, respectiv procesele și sistemele interne ale băncii menite să asigure conformarea cu cerințele prevăzute de legislație.
Astfel, în timp ce soluțiile FinTech pot fi experimentate direct de către clienții băncilor și oferă un beneficiu perceput în mod real de aceștia, reprezentând un important factor de diferențiere față de alți concurenți de pe piață, aplicațiile RegTech sunt considerate, în general, ca fiind lipsite de potențial de marketing și de generare a veniturilor. În acest sens, subliniez faptul că instrumentele RegTech permit monitorizarea în timp real a activităților și sunt o necesitate în cazul produselor și serviciilor care sunt accesate direct de clienți (“self-service”). Prin urmare, ele sunt esențiale, inclusiv, în plan comercial, chiar dacă sunt mai puțin vizibile pentru consumatorii de produse financiare.
Să vedem acum cine dezvoltă soluțiile RegTech.
Faptul că RegTech se concentrează, în primul rând, pe conformarea cu cerințele de reglementare, a condus la apariția unui nou tip de furnizor de servicii pe piața financiară, care să dețină atât o capacitate superioară privind tehnologia informației, cât și expertiză profesională de specialitate ridicată. Acest tip de companii vor prolifera în viitor ca urmare a implementării noilor reglementări, cum este, de exemplu, MIFID II – Directiva UE 65/2014 privind piețele instrumentelor financiare, care solicită firmelor de investiții, ce oferă instrumente financiare, înregistrarea convorbirilor telefonice și a schimburilor de date cu clienții.
Soluțiile RegTech oferă instrumentele necesare pentru probarea eventualului abuz de piață, precum și dovada respectării prevederilor legale privind protecția investitorului. Alte reglementări care susțin masiv dezvoltarea din ce în ce mai accentuată a companiilor RegTech sunt: Payment Services Directive, General Data Protection Regulation și Anti-Money Laundering Directive.
Alături de oportunitățile oferite de RegTech, există și provocări. Spre exemplu, în privința păstrării confidențialității datelor clienților, o firmă furnizoare de soluții RegTech trebuie să demonstreze că poate proteja informațiile despre clienții instituției financiare și activele acestora.
Câteva cuvinte despre impactul RegTech asupra resursei umane din industria serviciilor financiare… Chiar dacă în viitor se estimează o scădere a numărului de angajați din sistemul financiar-bancar pe fondul automatizării și robotizării proceselor, care vor elimina ocupațiile și pozițiile cu atribuții simple, repetitive, vom observa o tendință ascendentă din perspectiva nevoii de personal cu cunoștințe, abilități și competențe profesionale superioare. Acest trend este susținut de prevederile din directivele și regulamentele pe care le-am menționat anterior, care acordă o atenție deosebită atât pregătirii, evaluării și certificării personalului, cât și conservării și dezvoltării competențelor profesionale prin programe anuale de pregătire profesională continuă. Din această perspectivă, doresc să evidențiez, în special, pachetul de training dezvoltat de către Institutul Bancar Român și Asociația Română a Băncilor în scopul aplicării Directivei UE privind piețele instrumentelor financiare (MIFID II).
În încheiere, doresc să subliniez că integrarea soluțiilor digitale reprezintă una dintre direcțiile de acțiune pe care Banca Națională a României le consideră de mare actualitate în planul regândirii modelelor de administrare a afacerilor în domeniul bancar. În egală măsură, apreciez, că gradul în care se reușește transpunerea cerințelor de reglementare, cu instrumentul soluțiilor digitale automatizate, furnizează inclusiv măsura clarității și coerenței regulilor emise de autoritățile competente. Principiul după care ne ghidăm este acela că prevederile care nu pot fi integrate în soluții digitale automatizate se cuvin a fi îmbunătățite sau chiar reconsiderate.
Sursa: BNR
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: