[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Desi guvernul spune ca s-a consultat cu comunitatea bancara, ARB si CPBR considera ca „amanarea ratelor chiar si pana la 9 luni, poate conduce la afectarea grava a lichiditatii sistemului bancar”.

31 martie 2020

ARB si Consiliul Patronatelor Bancar recomanda evitarea de moratorii generalizate si solicita ratiune economica in deciziile de politici publice „pentru a ne asigura de disponibilitatea resurselor sistemului pentru o criza economica de durata”.

Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizații care reprezintă toate instituțiile bancare active pe piața românească, consideră că abordarea individuală a cazurilor clienților, persoane fizice și juridice, afectați de pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai corectă și eficientă abordare pentru soluționarea reală a dificultăților financiare ale clienților, fără afectarea lichidității sistemului bancar.

„Economia are nevoie de soluții individualizate pentru clienții băncilor și recomandăm evitarea de moratorii generalizate din partea autorităților, necalibrate corespunzător, ce aplică măsuri “universale”, de amânare a ratelor chiar și până la 9 luni, care pot conduce la afectarea gravă a lichidității sistemului bancar și care nu soluționează pe fond diversitatea de situații cu care se confruntă clienții.”, potrivit comunicatului.

„Impunerea de soluții generalizate, fără studii de impact, nu ajută economia, populația, companiile și în niciun caz revenirea economică viitoare.”, considera ARB si CPBR.

In comunicat se mai precizeaza urmatoarele:

„Băncile au înțeles situația specială prin care trec mulți dintre clienți în această perioadă însă, pentru promovarea unor principii de creditare corecte și sănătoase, consideră că orice perioadă de amânare a rambursării ratelor, absolut necesară, ar trebui avută în vedere pe baza analizei instituțiilor de credit, de la caz la caz, și cu identificarea de soluții suplimentare.

Comunitatea bancară solicită echilibru și rațiune economică în deciziile de politici publice pentru utilizarea optimă a resurselor economice ale sistemului financiar, astfel încât să nu rămânem fără tracțiune în activitatea de creditare și mai ales, să nu fie afectate lichiditatea și capitalizarea băncilor, care vor fi principalele motoare de redresare economică în viitorul apropiat.

Responsabilitatea în alocarea resurselor va fi definitorie în evoluția sistemului bancar și a economiei României în perioada post criză de sănătate și în recesiunea economică ce va urma. Aceste măsuri au rolul de a conserva capacitatea băncilor, în calitatea lor de Infrastructură Critică Națională, de a rămâne solid capitalizate și cu indicatori de lichiditate în acord cu reglementările naționale și internaționale, pentru a evita afectarea stabilității financiare.

Considerăm că economia României are nevoie să rămână agilă și că trebuie să dimensionăm stimulul de amânare a plății ratelor pe o perioadă adecvată. Utilizarea resurselor sistemului financiar este necesar a se face cu înțelepciune, pentru a le putea avea la dispoziție și după această perioadă de eforturi deosebite. Efortul sistemului bancar de susținere a clienților persoane fizice și juridice trebuie bine dozat către clienții care întâmpină cele mai acute dificultăți financiare în contextul pandemiei și nu întregii economii nediscriminat, pentru a ne asigura de disponibilitatea resurselor sistemului pentru o criză economică de durată .

Comunitatea bancară din România salută decizia Băncii Naționale a României de flexibilizare a cadrului normativ și este hotărâtă să sprijine ferm clienții afectați financiar de noul coronavirus (COVID 19), pentru a preveni o criză la nivel economic și social. În consecință, așa după cum subliniază și Banca Națională a României în informările sale, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării.

Prin flexibilizările solicitate de comunitatea bancară și introduse la cadrul normativ prudențial, sistemul bancar poate să răspundă eficient nevoilor clienților care întâmpină dificultăți financiare și să asigure necesarul de finanțare atât de necesar pentru repornirea motoarelor întregii economii. De asemenea, toate facilitățile oferite de bănci trebuie să nu conducă la un dezavantaj competitiv în raport cu ceilalți creditori din piață.”

Cele mai noi modificari ale ordonantei de urgenta privind amanarea la plata a ratelor la credite le gasiti aici

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?