Conferinta “ZF Mobilio ‘14” a reunit ieri o serie de specialisti, de la producatori de gadgeturi, dezvoltatori de aplicatii si pana la furnizori de servicii telecom, care au discutat despre viitorul telefonului mobil intr-o societate tot mai digitalizata si oportunitatile de dezvoltare.
In momentul de fata, piata platilor mobile a devenit “o lupta acerba pentru o cota de piata cat mai mare intre banci si operatorii de telefonie mobila”, considera Stefan Valentin, director business development, Vodafone Romania.
Convingerea reprezentantului Vodafone este ca, in masura in care initiativele raman fragmentate si fiecare banca sau fiecare operator cauta sa se diferentieze, “lupta de pozitionare se va finaliza, iar in doi-trei ani vom avea solutii castigatoare”.
Evident ca oficialul Vodafone se asteapta ca operatorii de telefonie mobila sa castige aceasta lupta pentru cota de piata in materie de plati mobile, mai ales in conditiile in care “telefonul mobil va deveni un instrument de plata iar transferul de bani va fi doar una dintre aceste plati”.
Stefan Valentin a venit si cu un argument, facand o paralela intre carduri si telefoane mobile.
“Una dintre barierele pe care le au cardurile este faptul ca utilizatorii nu pot vedea pe acea bucata de plastic cati bani mai au. Pe M-Pesa, de exemplu, primesti dupa fiecare tranzactie un sms cu soldul.”
Piata platilor mobile va deveni cu atat mai dezvoltata cu cat va creste gradul de penetrare al terminalelor mobile inteligente in randul populatiei. Or operatorii de telefonie mobila prezenti ieri la discutii au declarat ca smartphone-urile au devenit majoritare in vanzari. “De cateva luni bune vindem mai multe smartphone-uri decat telefoane simple”, a declarat Stefan Valentin.
Opinia ca operatorii telecom vor intra agresiv pe piata serviciilor financiare astfel ca bancile s-ar putea sa piarda masiv cota de piata in viitor a fost impartasita si de alti panelisti. Marius Ursache, chief design officer la Grapefruit apreciaza ca tehnologia e deja la un nivel la care ne permitem sa facem foarte multe lucruri. “Partea cea mai importanta, unde vom avea fenomenele cele mai mari va fi in zona de business. Peste trei ani, Vodafone s-ar putea sa fie mai banca decat jumatate din bancile din Romania.”, crede Ursache.
Adrian Floarea, director comercial al certSIGN, considera ca la nivelul consumatorilor, piata incepe sa consume din ce in ce mai mult internet mobil, cu efecte directe in dezvoltarea de aplicatii de mobil. In aceste conditii, “dispozitivele mobile vor fi folosite “si pe post de portofel si pe post de act de identificare”.
Doina Costache, head of branding, Google Romania, a dus lucrurile si mai departe declarand ca “cel mai mare dispozitiv mobil care va exista este masina”. Google lucreaza acum la un Android care care va permite utilizatorilor sa foloseasca conectivitatea in siguranta pe drumuri. Proiectiile pe display si comenzile pe volan vor inlocui instrumentele clasice. “Comenzile vocale vor fi principalul atu. In momentul acesta avem ca parteneri Audi, GM, Honda, Hyundai, iar pe cipuri nVidia.”, a declarat Costache.
Pana la transformarea masinii in telefon mobil, putem vorbi astazi in Romania despre plati cu mobilul in masini. Aproape toate companiile de taximetrie si-au dezvoltat aplicatii pentru mobil iar unele dintre ele au si modul de plata incorporat. Este si cazul celor de la Clever Taxi, care permit plata prin SMS.
De aceea, Mihai Rotaru, CEO al Clever Taxi declara ca se asteapta ca “o buna parte dintre cei care isi cumpara smartphone sa devina si clientii nostri. Un milion de smartphone-uri in plus sunt un milion de potentiali clienti pentru noi.” Rotaru a declarat ca prin aplicatia se fac peste 100.000 de comenzi intr-o luna
ZF Mobilio’14 continua astazi – vom reveni cu detalii.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: