De la începutul anului și până pe 23 iunie 2020, CSALB a primit 972 cereri adresate băncilor și 255 cereri adresate IFN-urilor. Până în acest moment, 247 de cereri au fost acceptate pentru negociere de către bănci și doar 11 de către IFN-uri, potrivit comunicatului institutiei.
La acestea se adaugă 120 de cereri soluționate amiabil (bănci și IFN-uri), după sesizarea CSALB (aceste cereri nu au mai intrat în procedură de negociere, înțelegerea dintre cele două părți s-a realizat direct). Restul cererilor sunt în faza de analiză sau au fost respinse de către bănci/IFN-uri din cauze obiective sau în mod nejustificat. În ultimii patru ani, beneficiile obținute de consumatori în urma negocierilor depășesc 3 milioane de euro.
Aproximativ 20% dintre cazurile soluționate de CSALB au beneficii ce depășesc 5.000 de Euro și au fost obținute prin reduceri sau ștergeri integrale de sold, scăderea comisioanelor sau a dobânzilor și/sau restituirea unor sume încasate în trecut.
“Sunt aproape 250 de cazuri încheiate deja cu împăcarea dintre consumatori și bănci de la începutul anului, în condițiile în care am trecut și încă trecem printr-o perioadă dificilă, în care instituțiile financiar- bancare au fost asaltate cu sute de mii de cereri de suspendare a ratelor. Iată că, dincolo de aceste probleme, băncile au ridicat și ștacheta în ceea ce privește principiile concilierii, înțelegerea amiabilă cu consumatorii și flexibilitatea în negociere.
Cele mai mari bănci din sistem și-au îndrumat clienții către această metodă extra-judiciară, iar rezultatele se văd. Cu toate astea, vedem și o lipsă de mobilizare greu de înțeles din partea IFN-urilor. Deși consumatorii au trimis peste 240 de cereri adresate IFN-urilor de la începutul anului, doar 11 cereri au fost acceptate pentru negociere”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Anul trecut, CSALB a înregistrat cel mai mare număr de cereri și dosare (cereri acceptate pentru negociere) din cei 4 ani de activitate: 2.117 de cereri, 664 de dosare (cereri acceptate pentru negociere) și 244 înțelegeri amiabile (înțelegeri directe între părți, după sesizarea CSALB).
Anul acesta pare a fi anul recordurilor în materie de valoare a beneficiilor obținute de consumatori: recordul valoric în lei (298.000 Lei șterși din datoria unui bucureștean) și recordul în CHF (52.000 CHF șterși din datoria unui consumator din Oradea) – ambele obținute în luna ianuarie.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: