[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

CSALB: Apetitul bancilor si IFN-urilor pentru negociere s-a diminuat pana la nivelul din 2018

16 decembrie 2020

Unii consumatori folosesc negocierile in cadrul CSALB pentru a obtine clarificari si explicatii de la banci.

Efectele crizei sanitare și deciziile de amânare la plată a ratelor au făcut ca apetitul băncilor și IFN-urilor pentru negociere să se diminueze până la nivelul înregistrat în 2018. Astfel, doar un sfert dintre cereri au fost acceptate de bănci și IFN-uri pentru negociere (545 de dosare formate până în decembrie 2020), cu 20% mai puține față de anul precedent.

Chiar și în aceste condiții dificile, nu toți consumatorii care se adresează CSALB solicită beneficii materiale de la băncile cu care intră în negociere. Unii dintre acestia cer doar clarificarea unor clauze din contract sau explicarea unor decizii luate de instituția de credit.

Sidonia Fifor, Craiova: “Aveam un credit de nevoi personale pentru care am făcut o plată în avans, însă abia peste două luni urma să mi se micșoreze rata. Nu mi s-a părut corect din partea băncii, pentru că eu când am luat creditul am plătit dobândă din prima zi, iar când achit în avans beneficiez de acest lucru după mai multe săptămâni. In urma discuțiilor cu conciliatorul am înțeles cum înregistrează banca plata înainte de scadență. 

Asistăm, se pare, la primele semne ale creșterii educației financiare și înțelegerii de către consumatori a drepturilor pe care le au în virtutea contractului și a cadrului de conciliere oferit de Centru. Se înmulțesc solicitările care nu vizează recuperarea unor sume de bani, ci chestiuni principiale. Oamenii vor să fie respectați de bănci, vor să primească explicații cu privire la propriile contracte și cred că acest lucru reprezintă un mare pas înainte pentru îmbunătățirea serviciilor financiar-bancare. Practic, consumatorii forțează băncile să își îmbunătățească serviciile, să se digitalizeze, să instruiască personalul pentru profesionalizarea relației cu clienții băncii,” a declarat Camelia Popa, Conciliator CSALB . 

###

Până în decembrie 2020 Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a primit de peste zece ori mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile decât în 2016 – primul an de activitate operațională (2.430 de cereri la începutul lunii decembrie 2020 față de 235 cereri în 2016).

Cele mai multe cereri au venit din București (26%), Argeș (11%) și Ilfov (5%). Până în acest moment consumatorii din Iași au trimis 81 de cereri, iar cei din Cluj 79, fiecare dintre aceste județe având un procent de aproximativ 4% din numărul total de solicitări. Județe precum Bihor, Prahova, Timiș, Constanța și Brașov înregistrează, în medie, 70 de cereri înregistrate în 2020.

De la începutul anului, aproape 5.400 de consumatori au solicitat informații telefonice la call-center-ul Centrului. 37% dintre aceștia au sunat după ce au văzut numărul de telefon pe site-ul unei bănci, iar 31% au solicitat informații despre modul în care pot fi ajutați.

Taguri:

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?