[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Crestere accelerata pentru casele de amanet. Al doilea jucator la nivel national, raportează un plus de 30% la venituri în 2022 față de anul precedent si anunta ca va investi un milion de euro in digitalizare.

30 ianuarie 2023

Planurile de dezvoltare pentru 2023 includ un proiect de amanet online, o aplicație mobilă și două platforme digitale de tranzacționare.

Compania CreditAmanet, liderul pieței de profil din București și al doilea jucător la nivel național, a înregistrat în 2022 venituri cu 30% mai mari decât în anul precedent. „Conform rezultatelor financiare preliminare pentru anul 2022, care confirmă trendul de creștere accelerată din ultimii trei ani, compania înregistrează și o apreciere a profitului cu peste 20% comparativ cu anul precedent.” – potrivit comunicatului.

CreditAmanet dezvoltă trei linii de business: amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile noi și pre-owned. În 2022 compania a devenit societate pe acțiuni și a realizat investiții semnificative preponderent în digitalizare.

 „Digitalizarea a fost una dintre prioritățile noastre anul trecut. Am investit în implementarea unui sistem integrat de management electronic al documentelor, a unui sistem ERP și în dezvoltarea segmentului de e-commerce”, spune Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet. „În 2022 am înregistrat o creștere considerabilă a veniturilor. Rezultatele financiare preliminare indică o apreciere de 30%. Aceste cifre vorbesc despre dinamismul companiei, despre un business solid, cu potențial important de creștere și profitabilitate”, mai spune Cosmin Popovici.

CreditAmanet spune ca deține cea mai diversificată platformă de servicii si afirma ca este „cel mai important retailer de produse de lux pre-owned de pe piață”.

Transformarea în societate pe acțiuni prin colaborarea cu firma de avocatură Wolf Theiss a reprezentat o alta direcție de investiții în 2022. „2022 a fost un an important în dezvoltarea CreditAmanet și a marcat un upgrade al business-ului (…) Schimbarea formei juridice în societate pe acțiuni este o treaptă superioară în obiectivele noastre. Iar de aici, țintim către optimizarea performanțelor pe toate liniile de business. Digitalizarea este un instrument important de creștere din acest punct de vedere”, mai spune Cosmin Popovici.

Astfel, în 2023, CreditAmanet va continua investițiile în digitalizare, pe care le estimează la 1 milion de euro. Compania are în plan dezvoltarea unei aplicații mobile și a două platforme digitale de tranzacționare. De asemenea, are în vedere implementarea unui chat cu inteligență artificială. Amanetul online, un proiect început în 2022, va fi finalizat anul acesta.

Din profitul obținut în anul 2022 se vor acorda dividende de 35% către asociați, diferența de 65% urmând a fi capitalizată și reinvestită pentru generarea unei creșteri cu 25% a cifrei de afaceri.

____________

Companie de tip holding cu o experiență pe piață de aproape 15 ani, CreditAmanet este în prezent liderul pieței din București și al doilea jucător la nivel național. Compania oferă servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și schimb valutar și administrează cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru metale preţioase, electronice, bijuterii şi produse de lux. Prin intermediul companiilor pe care le deține integral (Digital Sale SRL și EUROCREDIT EXCHANGE SRL) dezvoltă 3 linii de business – amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile.

Compania opereaza 25 de agenţii în Bucureşti, Ilfov, Piteşti, Sibiu, Braşov, Piatra Neamţ, Focşani, Bacău, Galaţi şi Constanţa, Tg. Mureş, Buzău și Ploieşti. Cu 130 de angajați în agențiile reprezentate la nivel național, CreditAmanet a servit până acum peste 2 milioane de clienți.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?