O familie si prietenii acesteia au investit circa 60.000 de euro pentru dezvoltarea unei afaceri in agricultura bio sub brandul Tomatina. Ei au mizat exclusiv pe distributia si comercializarea legumelor in mediul online – magazin online, aplicatie mobila si magazin pe Facebook. Pe piata locala, mai exista afaceri online in agricultura precum „Legume fericite“, sau „Cosul de legume“, insa „Tomatina“ este singura care are si aplicatie pentru dispozitivele mobile, potrivit ZF.
„Exista doua motive pentru care am ales mediul online. Primul se refera la faptul ca pentru un magazin virtual investitia este mai mica decât in cazul unui magazin traditional. Iar al doilea motiv este faptul ca am mers pe ideea reducerii timpului de livrare. La un magazin obisnuit ar fi trebuit sa avem stoc acolo, iar unele legume s-ar fi deteriorat si atunci s-ar fi generat pierderi. insa asa, noi nu culegem legumele decât daca sunt comenzi sau daca nu mai pot sta“, a spus pentru ZF antreprenorul Marian Radu, inginer de profesie si unul dintre fondatorii Delta Distribution – actuala Delta Studio.
Sub brandul Tomatina, se comercializeaza si distribuie legume bio produse la propria ferma pe care antreprenorii au infiintat-o la inceputul acestui an – cooperativa agricola „Gradina bio“. La inceput, produsele puteau fi comandate doar de pe magazinul online tomatina.ro, insa in prezent acestea pot fi comandate si direct de pe smartphone sau tableta prin intermediul aplicatiei mobile cu acelasi nume. De asemenea, cei sase antreprenori urmeaza sa lanseze in curand si un magazin pe Facebook.
„Ne-am gandit sa avem si alte canale de vanzari online – aplicatia pentru mobil si un magazin pe Facebook. Social media la fel ca si site-urile si aplicatiile mobile a devenit un canal foarte important pentru vânzari. Pe Facebook am ajuns la 2.000 de like-uri si avem circa 80 de clienti care comanda in mod repetat“, a punctat Marian Radu.
Magazinul online si pagina de Facebook ale Tomatina au fost lansate in luna iulie, iar aplicatia mobila a fost lansata saptamâna trecuta pentru a atrage si segmentul de clienti tineri. Tomatina se adreseaza persoanelor cu venituri medii si peste medii, precum si persoanelor care au adoptat o dieta vegetariana sau raw-vegan (o dieta care exclude alimentele de origine animala si in care toate alimentele sunt consumate fara a fi procesate la temperaturi mai mari de 48 de grade Celsius).
„Aproximativ 80% dintre clientii de pe Facebook sunt femei cu vârste cuprinse intre 30 si 40 de ani, bine educate, care au copii intre 3 luni si 6 ani“, a precizat Marian Radu.
Valoarea unei comenzi este cuprinsa in medie intre 70 si 80 lei, iar pe zi Tomatina primeste intre 7 si 10 comenzi de pe magazinul online si din aplicatia mobila. Pretul unui kilogram de rosii bio spre exemplu, este de 6 lei pe tomatina.ro, de 2-3 ori mai mare fata de pretul rosiilor comercializate in supermarket-uri. Livrarea este gratuita pentru comenzi mai mari de 50 lei, iar aceasta se face cu propria masina de distributie a fermei in Bucuresti si in judetul Ilfov. in prezent, „Gradina bio“ are trei angajati.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: