Toate operaţiunile Click4Fashion vor fi preluate de FashionUP şi integrate pe un singur soft, într-un singur depozit şi cu un singur call center, a declarat Alin Stanciu, fondatorul FashionUP. Tranzacţia a constat în cumpărarea activelor companiei Massimo Plus, care administra magazinul online Click4Fashion, mai exact a platformei de e-commerce, şi a bazei de clienţi. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.
FashionUP, magazin online de îmbrăcăminte şi accesorii, anunță dezvoltarea afacerii sale în regiune prin preluarea proiectului Click4Fashion în România, Bulgaria şi Ungaria, de la 1 octombrie. FashionUP va integra în strategia sa toate operaţiunile din aceste ţări, dar şi o mare parte din echipa Click4Fashion. Astfel, pe lângă cele peste 50.000 de produse care deja listate pe site-ul FashionUP, clienţii vor putea găsi şi brandurile oferite până acum de Click4Fashion. Noul proiect va continua sub marca FashionUP, iar Mira Anghelescu, fostul CEO al Click4Fashion, va deveni COO al FashionUP.
“Am urmărit şi apreciat încă de la început proiectul dezvoltat de Mira și echipa pe care aceasta a construit-o, iar consolidarea celor două afaceri vine ca o urmare firească a planurilor FashionUP de a deveni unul dintre cei mai importanţi jucători regionali din segmentul e-fashion. Viziunea comună de business, portofoliul complementar de branduri şi experienţa internaţională a echipei Click4Fashion au fost principalele argumente strategice în favoarea acestui parteneriat. Urmează o perioadă intensă pentru comerțul online și suntem încrezători în ceea ce putem construi împreună”, a declarat Alin Stanciu, fondatorul FashionUP.
Cu o echipă mai mare şi cu noi branduri de top în ofertă, compania îşi consolidează poziţia de jucător regional important pe segmentul e-fashion. Anul acesta, a împlinit șapte ani de când a debutat, iar în primăvara lui 2016 a anunțat și cel mai îndrăzneț plan pentru a susține designerii și producătorii autohtoni: un marketplace dedicat modei, celor mai noi tendințe și produselor de bună calitate. Până la finalul anului, FashionUP plănuiește să pună la dispoziția clienților peste 50.000 de produse de la unele dintre cele mai cerute și căutate mărci.
FUP Distribution, compania care operează magazinul online fashionup.ro, ţinteşte anul acesta afaceri de peste 30 milioane de lei. Compania mai are operaţiuni şi în Bulgaria şi Ungaria, iar în România, media coșului de cumpărături este de aproximativ 350 de lei.
Potrivit datelor companiei, în maximum 40 de zile, cei mai mulți clienți plasează o nouă comandă.
“Încă de anul trecut, când am demarat proiectul Click4Fashion, am planificat cu grijă toţi paşii, care în final ne-au adus aici. Eforturile noastre s-au concentrat atât pe dezvoltarea portofoliului de furnizori şi clienţi, cât şi pe extinderea pe alte pieţe. În mai puţin de un an, am reuşit să deschidem operaţiuni în patru ţări – România, Bulgaria, Slovenia şi Ungaria, să creăm și consolidăm o imagine pozitivă, dar și să implementăm programe orientate către client şi nevoile lui. În ultimele luni, am căutat să identificăm, atât pe piaţa externă, cât şi pe cea internă, un partener care să ne semene, dar care să ne şi completeze. Încă de la prima întâlnire, am simţit că FashionUP este exact ce ne dorim. În felul acesta vom ţinti o piaţă mult mai mare, cu un portofoliu îmbunătăţit şi ştiu că ambele echipe vor forma un nucleu de idei care vor aduce un plus în viaţa clienţilor noştri”, a declarat Mira Anghelescu.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: