[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Clientii Piraeus Bank isi pot emite instantaneu, la orice ora, un card virtual destinat cumparaturilor online

11 iulie 2017

Piraeus Bank oferă clienților săi, începând de astăzi, cardul virtual Winbuy, dedicat exclusiv cumpărăturilor online în RON. Cardul virtual WINBUY este un card Mastercard preplătit, reîncărcabil, destinat clienților Piraeus Bank persoane fizice, care dețin un cont curent în RON și serviciul de internet banking Winbank. Practic, cardul se emite numai prin intermediul serviciului de internet banking. Produsul nu are suport fizic si nu are nici PIN.

„Cardul poate fi emis instantaneu chiar de către beneficiar din orice locație cu acces la internet, la orice oră, în orice zi și devine activ automat după efectuarea primei alimentări. De asemenea acesta poate fi reîncărcat oricând, 24/7, poate fi anulat și se poate emite un nou card via internet.”, potrivit comunicatului de presa.

Valabilitatea cardului virtual Winbuy este de 5 ani.

În plus față de flexibilitate, economie de timp și confort, Winbuy oferă clienților siguranță sporită: codul CVC este transmis prin SMS, standardul 3D Secure, iar clientul poate stabili sumele privind alimentarea / realimentarea/ descărcarea acestui card. Totodată clientul deține control total asupra disponibilităților și sumelor cheltuite: cardul poate fi alimentat și descărcat în funcție de cumpărăturile dorite.

comisioane card Winbuy Piraeus

„Asistăm astăzi la expansiunea achizițiilor online de produse și servicii, care conduc totodată la creșterea numărului și sumelor tranzacționate online. De exemplu numai anul trecut, conform datelor din piața, sumele tranzacționate online prin intermediul cardului s-au ridicat la aproximativ 745 milioane de euro, cu 44.9% mai mult decât în anul precedent fapt ce indică o apetență sporită a românilor pentru acest tip de tranzacții. Aceasta va fi impulsionată și mai mult datorită instrumentelor de plată precum Winbuy, care le asigură clienților timp economisit, confort și siguranță la costuri ZERO”, a declarat Mădălina Teodorescu, Director General Adjunct Piraeus Bank România.

Numărul clienților Piraeus Bank care utilizează Internet banking și mobile banking a crescut în ultimii doi ani cu 31%, respectiv 43%, ajungând la finalul anului trecut la 50.000 de utilizatori. Numărul mediu lunar de tranzacții Internet banking și mobile banking a depășit 96.000 anul acesta.

În cei 17 ani de activitate pe piața din România, Piraeus Bank și-a construit un portofoliu de peste 300.000 de clienți.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?