100% din cardurile emise de BCR începând din luna ianuarie 2023, pentru clienții persoane fizice și companii, sunt pe suport fizic prietenos cu mediul, din plastic reciclat sau material biodegradabil, potrivit comunicatului bancii. BCR a început emiterea cardurilor prietenoase cu mediul încă din 2021, iar până în acest moment aproximativ 50% din portofoliu este emis pe material sustenabil.
BCR a reusit sa construiasca o alternativa si in ceea ce priveste acordarea acestor produse. Astfel, 86% din totalul cardurilor de credit și 87% din totalul produselor de tipul descoperit de cont au fost acordate pe flux 100% digital.
Gradul de utilizare al cardurilor
Unul dintre domeniile cu cea mai rapida adoptie a platilor digitare este transportul pubic. BCR raporteaza peste 110 milioane de tranzacții cu plăți digitale în transportul public, în ultimii cinci ani, dintre care peste 25 milioane numai în S1 2023, în creștere cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut. BCR a implementat soluția de plată contactless în 17 orașe din România, inclusiv București.
Mai mult de 1 milion de tranzacții, în valoare totală de 28,5 milioane lei, au avut loc la aproape un an de la implementarea sistemului de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Soluția inteligentă implementată de BCR permite oricărei persoane să plătească parcarea la aeroport contactless, cu cardul bancar sau cu orice dispozitiv inteligent care permite plata prin tehnologia NFC, într-un mod extrem de simplu și rapid.
De asemenea, George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi clienților BCR care folosesc plata cu cardul, a ajuns la peste 1 milion de utilizatori. De la lansare, peste 17,5 milioane de lei s-au întors înapoi în buzunarul clienților BCR prin acest sistem de cumpărături, care asigură discounturi la peste 100 de comercianți din domenii variate – hypermarketuri, magazine IT&C, benzinării, farmacii, librării și multe altele.
In ceea ce priveste operațiunile contactless de retragere numerar de la bancomatele și multifuncționalele BCR, acestea sunt implementate la 677 echipamente BCR din întreaga țară, iar retragerea numerarului în euro este disponibilă la 324 de MFM-uri și ATM-uri de pe teritoriul României.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: