Andrei Stamatian – prim vicepresedinte CEC Bank, considera ca proiectul de Ordonanta de Urgenta prin care plata prin card va fi acceptata la Trezorerie este o buna initiativa. Chiar daca se va aplica un comision plafonat la 0,3% per tranzactie, bancile vor obtine totusi volume suplimentare pe card.
„Personal sunt foarte optimist. Chiar daca nivelul comisionului de interchange este foarte mic (0,3%), vorbim de un volum suplimentar care altfel nu exista. Nu vorbim de o investitie suplimentara, doar ca cei 7-8 milioane de posesori de card din Romania isi vor putea folosi cardurile si la Finante. Este extraordinar pentru ca va creste volumul tranzactionat pe card.”, a declarat Stamatian intr-un interviu wall-street.ro.
„Crestem cu un cost mic pentru acceptator – care este domeniul public – si este normal sa fie asa, fiind vorba de bugetul de stat. Nu stiu cum se va imparti acel 0,3% intre sistemele de plata si banci dar cu siguranta vor capata si bancile ceva. Iar acel ceva este mai bine decât nimic.
Comentand aceasta initiativa, Dragos Chivu, CEO Printec, a declarat ca este categoric salutara din punct de vedere al utilizatorului. „Ceea ce va trebui sa fie stabilit este cum vor primi sistemele de plata aceasta initiativa, prin comisioanele care sunt impuse deja la 0,3%. Daca vor fi asimilate de catre banci sistemele de plata respective.„
Potrivit reprezentantului CEC Bank, transformarea Trezoreriei in acceptator de plata prin card ar fi o premiera in lume. „Banca nu va mai fi intermediar ci ministerul va fi autorizat direct, ceea ce este foarte bine pentru ca nu trebuie sa mai instalam ceva in plus. Orice card emis va functiona si acolo. Cu siguranta ca creste procentul de utilizare al platilor electronice. intrebarea este cu cât.” a mai adaugat Stamatian.
Reducerea interchange-ului la 0,3% va influenta modul in care bancile isi dezvolta infrastructura de acceptare, prin instalarea mai multor ATM-uri si mai putine POS-uri. Cel putin in cazul CEC Bank acest lucru se va intampla cu siguranta.
„Noi vom instala mai multe ATM-uri in continuare. Avem peste 1 mil de utilizatori de card si dorim sa le oferim acces la bani facil. Daca pana acum clientul era incurajat sa foloseasca cardul la comercianti, acum nu mai vedem acest lucru. Prin discutiile pentru micsorarea interchange-ului s-ar putea ca multi dintre ei sa foloseasca bancomatele in continuare. Pana acum, interchange-ul era 1% din valoare. La bancomat majoritatea bancilor iau 0,2% noi luam 0,1%. Daca interchange-ul pe cardurile de debit se reduce la 0,2% deja pentru banca este echivalent unde isi foloseste cardul. si atunci trebuie sa-i dau aceasta varianta cu bancomatul.”, explica Stamatian.
Mai mult, prin reducerea interchange-ului, veniturile bancilor din acceptare vor scadea foarte mult si acestea nu vor mai fi interesate sa instaleze POS-uri crede Stamatian.
„Daca interchange-ul este programat sa scada, atunci interesul bancilor pentru a instala POS va scadea foarte mult. in acest moment, comerciantul plateste o taxa pentru plata prin card. Ideea autoritatilor este ca daca micsoram aceasta taxa atunci pretul in magazin va scadea. in alte tari unde s-a luat aceasta masura aceasta nu s-a intâmplat. Preturile ramân la fel, banca va incasa mai putin din acceptare, deci va fi mai putin interesata sa instaleze POS-uri.”, a concluzionat Stamatian.
Interesul CEC Bank pentru marirea retelei de ATM este pentru a asigura si o mai buna informare a clientelei. Aceasta este un efect al altei intiative legislative, respectiv proiectul ANPC prin care bancile sunt obligate sa afieze in ecranul automatului bancar costul fiecarei tranzactii prin card.
„Daca se aproba afisarea costurilor doar pentru banca emitenta, atunci cu atât mai mult trebuie sa am mai multe bancomate. Noi si acum le aratam o grila de genul va costa 0,1% din 100 lei. Nu le spunem ca pentru aceasta suta o sa-ti iau 10 bani. Modificarea aceasta pot sa o fac pentru cardurile mele, insa pentru celelalte este greu de spus.”
Din punctul sau de vedere, implementarea proiectului este foarte dificil din punct de vedere tehnic si, in plus, foarte scumpa.
„Din perspectiva bancilor este greu de implementat tehnic, tot. in plus este si scump. La limita pot sa fac pentru clientii CEC, astfel incât acestia sa vada cât ii costa fiecare operatiune. Dar daca cineva se duce cu un card la o alta banca eu nu stiu toate detaliile acelei bani si nici nu pot sa i le arat.”
Dragos Chivu impartaseste aceasta opinie si considera ca „O astfel de implementare presupune aceleasi riscuri si costuri ca o operatie pe cord deschis. Sistemele de core banking ale bancilor nu functioneaza in timp real. Pentru a stabili costurile unei asemenea operatii in timp real investitiile necesare in sistemele IT sunt uriase, de multe ori greu de suportat.”
in aceste conditii, reprezentantul Printec apreciaza ca este nevoie ca proiectul sa fie reviziuit pentru a putea fi implementat.
„Exista o varianta care eu cred ca ar pica la Consiliul Concurentei, cea a alinierii comisioanelor bancare, sau o revenire asupra acestui proiect care este extrem de putin fezabil de implementat in practica.”
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: