In comunicatul de prezentare a rezultatelor aferente primului semestru, BRD precizeaza ca digitalizarea serviciilor oferite de BRD a fost prioritară încă dinaintea perioadei de restricții, care doar „a evidențiat necesitatea de a accelera ritmul și de a lansa funcționalitățile așteptate”.
„Utilizarea canalelor digitale a continuat să se intensifice, după cum reflectă avansul numărului de utilizatori activi unici ai serviciilor de internet și mobile banking, la 651 000 la sfârșitul lunii iunie 2020 (+19% în termeni anuali) și volumul de tranzacții prin canalele electronice în creștere rapidă (+32% în termeni anuali) în primul semestru al anului 2020”, se arata in comunicat.
Apple Pay este acum disponibilă utilizatorilor digitali, iar clienții au acum posibilitatea să își actualizeze datele prin intermediul paginii de internet a băncii.
Gradul de penetrare digitală pe segmentul companiilor a înregistrat un nivel foarte ridicat, cu mai mult de 96% din tranzacții realizate prin canale digitale.
Utilizarea canalelor digitale a fost încurajată prin oferirea accesului gratuit și tranzacții fără comision pe platformele MyBRD de mobil și internet banking, în perioada 15 martie – 15 iunie.
Experiența digitală a clienților corporate a continuat sa fie îmbunătățită, prin oferirea de noi soluții digitale: implementarea token-ului fizic BRD@ffice, ce încorporează ultimele standarde de securitate și automatizarea fluxului de acreditive, ce succede automatizării fluxului scrisorilor de garanție, apropiindu-ne astfel de digitalizarea integrală a ofertei de trade finance.
„Ultimele luni au amplificat orientarea către serviciile digitale. Suntem pe deplin angajați să răspundem acestor asteptări, în schimbare, ale pieței și accelerăm planul de digitalizare, așa cum am demonstrat cu ultimele noastre lansări”, a declarat François Bloch, Directorul General al BRD Groupe Société Générale.
Banca a obtinut un profit net de 415 milioane RON (față de 787 milioane RON în semestrul I 2019), „influențat de costul riscului negativ ce încorporează perspectiva economică deteriorată”.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: