BRD Groupe Société Générale anunță extinderea procesului de onboarding 100% digital prin acceptarea noii Cărți Electronice de Identitate (CEI) pentru identificarea la distanță. Astfel, „persoanele fizice care doresc să devină clienți BRD pot parcurge întregul flux de deschidere a unui cont curent în mediul online, utilizând noul document electronic emis de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor” – potrivit comunicatului.
„Noua evoluție adaugă calitate experienței de înrolare, oferind un proces încă și mai sigur, fluid și aliniat standardelor europene de identitate digitală.” – precizeaza banca.
„Integrarea noii Cărți Electronice de Identitate în procesul de înrolare digitală al BRD reprezintă o continuare firească a transformării noastre digitale. Clienții noștri își doresc soluții rapide, sigure și complet accesibile online. Odată cu această evoluție, dobândirea calității de client BRD devine o experiență complet digitală, accesibilă oricui, de oriunde”, a spus Mădălina Teodorescu, Director General Adjunct, BRD Groupe Société Générale.
În paralel, BRD menține accesibile toate funcționalitățile deja consacrate ale fluxului său digital de înrolare și de gestionare autonomă, 100% digitală, a interacțiunilor cu banca: deschiderea unui pachet de cont curent de la distanță, alegerea cardului și livrarea acestuia la adresa dorită, funcționalitatea multi-currency, deschiderea de depozite, conturi de economii și produse de investiții, actualizarea datelor personale, precum și contractarea unui credit de consum sau card de credit 100% online.
_________
BRD Groupe Société Générale operează o rețea de 347 de unități. Activele totale ale băncii se ridicau, la sfârșitul lunii decembrie 2025, la 95,4 miliarde RON.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: