[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

BNR mentine la 7% pe an rata dobânzii de politică monetară intr-un context marcat in continuare de „incertitudini si riscuri insemnate la adresa perspectivei activitatii economice”

5 aprilie 2023

În ședința din 4 aprilie 2023, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an.

Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Context marcat in continuare de riscuri si incertitudini

Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației își va accelera probabil descreșterea în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (februarie 2023), sub influența unor efecte de bază consistente și a corecțiilor descendente ale cotațiilor unor mărfuri, precum și pe fondul modificării caracteristicilor schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie.

Incertitudini sunt totuși asociate impactului prezumat al noii configurații a schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie, iar balanța riscurilor induse de factori pe partea ofertei se înclină ușor în sens ascendent în actuala conjunctură, date fiind inclusiv penuria de legume din Europa și reducerea livrărilor de petrol anunțată de țările OPEC.

În același timp, incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să genereze războiul din Ucraina și sancțiunile asociate, iar altele decurg din turbulențele în sistemele bancare din SUA și Elveția, ce ar putea exercita efecte adverse prin afectarea economiilor statelor dezvoltate și a percepției de risc asupra Europei Centrale și de Est, cu impact asupra costurilor de finanțare.

Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.

Incertitudini și riscuri mari sunt asociate și conduitei politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, ținta de deficit bugetar stabilită pentru 2023 în vederea continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al majorării semnificative a costului finanțării, și, pe de altă parte, seturile de măsuri de sprijin aplicate ori prelungite în acest an, într-o conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari.

Deosebit de relevante sunt deciziile de politică monetară ale Fed și BCE, care fac neclare mișcările de capital, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?