Consiliul de Administratie al BNR constata ca activitatea economică a continuat să se redreseze în trimestrul I 2021 „într-un ritm considerabil mai alert decât cel anticipat”. Pe de alta parte, deficitul de cont curent a cunoscut cea mai pronunțată creștere anuală din ultimele 14 trimestre, evoluție considerată „deosebit de preocupantă”.
In minuta ultimei ședințe (din 7 iulie a.c.) de politică monetară a Consiliului de administrație al BNR se remarca faptul că dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat „și-a accelerat considerabil creșterea” în primele două luni ale trimestrului II 2021, mărindu-și media pe ansamblul intervalului la 9,2 la sută, de la 5,7 la sută în trimestrul I.
Oficialii BNR spun ca evoluția reflectă atât un efect de bază, cât și activitatea intensă de creditare de pe ambele segmente majore – societăți financiare și populație –, susținută doar în mică măsură de programe guvernamentale, dar ceva mai evident decât în precedentele două luni.
„S-a sesizat că în cazul populației, fluxurile de credite în lei pentru locuințe și cele similare pentru consum s-au situat în acest interval în apropierea maximelor istorice. Pe acest fond, ponderea în total a componentei în lei a urcat în mai la 70,6 la sută – recordul perioadei post-ianuarie 1996,” potrivit minutei.
Totodată, ratele dobânzilor la principalele categorii de credite noi ale clienților nebancari și-au continuat ori accentuat trendul descendent în intervalul aprilie-mai 2021, inclusiv pe fondul noii scăderi consemnate de IRCC.
„Trendul descendent al acestui indice s-a accentuat considerabil la începutul actualului trimestru, dar va încetini sensibil în ultimele trei luni ale acestui an și se va stopa probabil ulterior,” au semnalat unii membri ai Consiliului.
Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută; totodată, a hotărât menținerea la 0,75 la sută a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și la 1,75 la sută a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). În același timp, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: