BNP Paribas Personal Finance – sucursala Bucuresti a fost amendata de 10.000 lei pentru incalcarea GDPR

22 martie 2021

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna februarie 2021 o investigație la operatorul BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și a constatat săvârșirea faptei de ”nerespectarea prevederilor art. 12 referitoare la comunicările nesolicitate”, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, modificată și completată.

Ca atare, operatorul BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, potrivit anuntului autoritatii.

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri transmise de persoana vizată cu privire la faptul că pe numărul său de telefon a primit un mesaj comercial de tip SMS din partea BNP Paribas Personal Finance S.A. Paris Sucursala București.

În urma investigației s-a constatat că operatorul nu a făcut dovada existenței consimțământului prealabil al persoanei respective, conform art. 12 din Legea nr. 506/2004, modificată și completată, deși petenta își exercitase anterior, în repetate rânduri, dreptul de opoziție față de prelucrarea datelor sale în scop de marketing.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 506/2004, modificată și completată, prevăd următoarele:

”(1) Este interzisă efectuarea de comunicări comerciale prin utilizarea unor sisteme automate de apelare și comunicare care nu necesită intervenția unui operator uman, prin fax ori prin poștă electronică sau prin orice altă metodă care folosește serviciile de comunicații electronice destinate publicului, cu excepția cazului în care abonatul sau utilizatorul vizat și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dacă o persoană fizică sau juridică obține în mod direct adresa de poștă electronică a unui client, cu ocazia vânzării către acesta a unui produs sau serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, persoana fizică sau juridică în cauză poate utiliza adresa respectivă, în scopul efectuării de comunicări comerciale referitoare la produse sau servicii similare pe care acea persoană le comercializează, cu condiția de a oferi în mod clar și expres clienților posibilitatea de a se opune printr-un mijloc simplu și gratuit unei asemenea utilizări, atât la obținerea adresei de poștă electronică, cât și cu ocazia fiecărui mesaj, în cazul în care clientul nu s-a opus inițial.

(3) În toate cazurile este interzisă efectuarea prin poșta electronică de comunicări comerciale în care identitatea reală a persoanei în numele și pe seama căreia sunt făcute este ascunsă, cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 365/2002, republicată, sau în care nu se specifică o adresă valabilă la care destinatarul să poată transmite solicitarea sa referitoare la încetarea efectuării unor asemenea comunicări ori în care sunt încurajați destinatarii să viziteze pagini de internet care contravin art. 5 din Legea nr. 365/2002, republicată.

(4) Prevederile alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător și abonaților persoane juridice.”

De asemenea, art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018 prevede că ”Toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, din actele normative se interpretează ca trimiteri la Regulamentul general privind protecţia datelor şi la legislaţia de punere în aplicare a acestuia.”

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Catalin Cretu – general manager Visa pentru Romania, Croatia, Slovenia si Malta

„Suntem in top 3 european pentru adoptia platilor digitale in transportul public, dupa Marea Britanie si Polonia, si in top 10 mondial in penetrarea tehnologiei contactless in general.”

Afla aici rezultatele romanilor in adoptia platilor electronice.

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?