[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Bitdefender avertizeaza asupra unor atacuri informatice avansate asupra bancilor din Europa de Est si Rusia

20 august 2018

Producătorul global de soluții de securitate informatică Bitdefender a investigat recent o serie de atacuri cibernetice avansate care vizau instituții financiar-bancare, menite să sustragă voalat sume imense de bani prin atacuri concertate.

”Pe durata investigației, specialiștii de la Bitdefender au identificat componente ale arsenalului Cobalt Strike – asociat grupării de criminalitate Carbanak, cunoscută încă din 2013 pentru atacul asupra a 100 de bănci din peste 40 de țări, responsabil pentru pagube financiare de peste un milliard de euro.”, potrivit comunicatului de presa.

„Atacurile investigate s-au desfășurat prin campanii de phishing trimise către bănci din Europa de Est și Rusia, în general în prima parte a săptămânilor, în intervalul luni-miercuri”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate informatică la Bitdefender.

Din martie 2018, campania de phishing încerca să păcălească angajații băncilor să dea click pe linkuri infectate sau să descarce fișiere din mailuri trimise aparent de către cineva din organizația unde lucrau. După ce atacatorii ajungeau pe calculatorul vizat, ei căutau să obțină privilegii de administrator pentru a se putea infiltra prin rețeaua companiei. Criminalii informatici operau cu precizie chirurgicală, de aceea infectau doar un număr mic de dispozitive, astfel încât să rămână nedectați cât mai mult timp posibil. Victimele ideale erau angajații cu privilegii înalte și drepturi de acces extinse în infrastructura informatică a companiei.

Pentru a evita depistarea, gruparea criminală folosea adeseori tehnici de atac fără fișier, precum scripturile PowerShell sau Cobalt Strike, dar și aplicații legitime folosite frecvent pentru conectarea și administrarea de la distanță a terminalului victimei. În acest caz, atacatorii operau în afara orelor de lucru și plănuiau să obțină banii la sfârșit de săptămână.

Recentul avertisment al FBI, generat de atacul asupra băncii indiene Cosmos, conform căruia un val de atacuri cibernetice ar putea ținti instituții financiar-bancare, se coroborează cu descoperirile recente ale Bitdefender, care ridică nivelul de alertă pentru băncile din Europa de Est și Rusia.

”Deși este prea devreme să determinăm dacă breșa în valoare de 13,4 milioane de dolari de la banca indiană Cosmos poate fi corelată cu atacurile din Europa de Est și Rusia, investigația Bitdefender ar putea avea legătură cu același atac global despre care avertizase și FBI.”, precizeaza compania.

Modul de lucru preferat din faza finală a acestor atacuri implica instruirea de la distanță a bancomatelor să elibereze numerar la un moment predefinit, iar membri ai grupului infracțional colectau imediat sumele de bani și să le transfere în conturi proprii. O altă metodă era să modifice bazele de date cu informații despre conturi cât timp aceștia retrăgeau bani.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?