[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

BCR a lansat FinCoach in aplicatia George

14 iunie 2024

Ecosistemul digital George a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii sase ani. Peste 300 de funcționalități și opțiuni au fost introduse, de la momentul punerii pe piață, în octombrie 2018. În prezent, George are 2,34 milioane de utilizatori (internet banking și mobile banking), dintre care peste 1,9 milioane sunt utilizatori activi ai aplicației George mobile, cu o creștere de 13% an pe an.

Banca Comercială Română a pus la dispoziția utilizatorilor George, platforma sa de digital banking, o nouă funcționalitate gratuită – FinCoach – „care îi va ajuta să-și antreneze obiceiuri financiare sănătoase” – potrivit comunicatului.

„Într-un spațiu virtual dedicat, FinCoach propune o experiență nouă, care combină regulile de educație financiară și sfaturile practice cu analiza de date pentru situația financiară personală, ca parte dintr-un flux de construcție a unui fond de rezervă.” – precizeaza banca.

Utilizatorii George vor putea găsi în FinCoach obiective pe care le pot seta în funcție de priorități și în baza cărora își construiesc primii pași de sănătate financiară, monitorizarea în timp real a progreselor făcute, recomandări personalizate în funcție de activitatea financiar-bancară și obiectivele personale, stiri și sfaturi practice selectate de experți, pentru luarea celor mai bune decizii financiare.

„Spre exemplu, clienții vor putea învăța ce este, mai exact, sănătatea financiară, care sunt cele mai importante 6 repere în setarea unui buget personal, cum arată primele 10 metode inteligente de economisire, cum își pot tranforma pasiunile în surse de venit, care sunt principiile investiționale de bază, cum se pot ține datoriile sub control și care ar fi opțiunile pentru banii de studii.” – explica banca.

FinCoach este dezvoltat ca un răspuns concret la dorința noastră de a le oferi oamenilor premisele unei vieți financiare sănătoase. Această construcție are nevoie atât de partea teoretică, cât mai ales de cea practică. Și nu oricum, ci cu soluții personalizate pe nevoile și dorințele fiecăruia. Facem deja acest lucru, de mai bine de doi ani, în unitățile noastre bancare, prin serviciul nostru unic și gratuit de Coaching Financiar, de care au beneficiat până acum peste 588.000 de români. Ne-am dorit însă să oferim o parte din această experiență și în George. Suntem doar în prima fază de dezvoltare și ne propunem să aducem în FinCoach cât mai multe călătorii de învățare și de adoptare a unor obiceiuri financiare sănătoase” – Daniela Urzică, Șef Departament Customer Contact Management, BCR.

84% din totalul produselor BCR pentru persoane fizice (deschidere de cont curent, credite ipotecare și de consum, cont de economii, depozite, asigurări și produse investiționale) sunt acordate, în prezent, pe flux 100% digital. Luna martie 2024 a marcat chiar un record al vânzărilor digitale, cu 89% din total produselor vândute la nivel de bancă achiziționate pe flux 100% digital.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?