[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Bancile fortate sa actualizeze sistemele de operare ale ATM-urilor, termenul limita este aprilie 2014

10 februarie 2014

Odata cu intreruperea sprijinului oferit de Microsoft pentru Windows XP, in 8 aprilie 2014, echipamentele care ruleaza acest sistem de operare vor deveni extrem de vulnerabile in fata hackerilor. Iar printre potentialele „victime” se numara si bancomatele, potrivit ziare.com. La nivel mondial, aproape 95% dintre bancomate ruleaza cu sistemul de operare Windows XP, lansat in urma cu 12 ani de Microsoft.

„Criminalii informatici vor acorda o atentie sporita atacurilor care vizeaza acest sistem de operare, in conditiile in care bresele de securitate nu vor mai putea fi reparate de Microsoft”, a precizat pentru Ziare.com Bogdan Botezatu, Senior E-Threat Analyst la Bitdefender.


Momentan, nu se poate vorbi insa de un impact major asupra bancomatelor care ruleaza cu Windows XP, sustine specialistul in securitate, deoarece nu sunt direct conectate la Internet, ci la reteaua bancii, iar interactiunea utilizatorului cu bancomatele este minima, avand in vedere ca se rezuma doar la introducerea cardului, tastarea numarului PIN si selectarea unor optiuni predefinite.

Totusi, ATM-urile nu sunt ferite 100% de eventuale atacuri.

„Exista sansa ca intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat sa fie descoperit un vector pasiv de atac – vector care sa nu ceara interactiunea cu un utilizator – iar atunci, cel mai probabil, va fi prea tarziu pentru ca Windows XP sa beneficieze de un remediu oficial”, a avertizat Bogdan Botezatu.

Ce se poate face

Un eventual atac al hackerilor asupra bancomatelor care ruleaza cu XP ar fi unul de mare amploare, deoarece platforma este folosita de principalii producatori de ATM-uri (Wincor Nixdorf, NCR Corporation si Diebold Incorporated), astfel ca cea mare parte din piata este dominata de bancomatele ce ruleaza acest sistem, atat in lume, cat si in Romania, considera Bogdan Botezatu.

„In acest moment, cativa dintre jucatorii mari din industria bancomatelor au planuri de actualizare la sisteme mai noi de operare, precum Windows 7, insa situatia nu este foarte simpla. Multe dintre echipamente existente sunt fizic invechite – nu au resursele necesare pentru a rula cu o platforma mai noua. Windows 7 va fi, probabil, introdus in noile generatii de bancomate care deja vin cu hardware suficient pentru a-l putea suporta”, a mai declarat specialistul in securitate.

Cel mai mare impediment il reprezinta costurile, deoarece bancile ar urma sa investeasca multi bani daca vor dori sa treaca la noile bancomate.

„Inlocuire de hardware, certificari si audituri de conformitate si, bineinteles, pierderi operationale datorate de scoaterea temporara a unor bancomate din serviciu – toate acestea inseamna bani”, a spus Bogdan Botezatu.

Intr-adevar, bancile nu s-au hotarat pana in prezent ce strategie vor aborda. Dintre institutiile financiare contactate de Ziare.com, doar Banca Romaneasca a dat curs solicitarii pe aceasta tema.

„Banca este deja in proces de evaluare a acestei situatii si va lua masurile necesare astfel incat operatiunile sa se deruleze in conditii de securitate maxima”, au precizat reprezentantii institutiei, pentru Ziare.com.

Bancomatele si securitatea

La nivel mondial, aproape 95% din bancomante ruleaza cu sistemul de operare Windows XP, lansat in urma cu 12 ani de Microsoft.

Insa Aravinda Korala, director la KAL, o firma care produce software pentru ATM-uri, a precizat ca acestea se dezvolta mai incet decat calculatoarele, scrie Business Week.

Desi pare ca ne intalnim cu ele peste tot, avand in vedere ca sunt cam 3 milioane de ATM-uri in toata lumea, de fapt, proprietarii retelelor de bancomate reprezinta un procent infim din baza de clienti ai Microsoft.

In consecinta, compania va vinde solutii suplimentare de securitate pentru Windows XP, chiar si dupa luna aprilie, insa costurile vor creste destul de rapid, cam de cinci ori intr-un singur an, a spus Korala. Mai mult, pachetele de securitate vor fi livrate rar, cam o data pe trimestru.

In cazul in care bancile vor opta pentru actualizarea la Windows 7, costurile se vor situa intre cateva sute de dolari, daca aparatul va suporta acest upgrade, pana la multe mii de dolari, daca sunt necesare componente noi.

Desi luna aprilie pare un termen scurt, nu este pentru prima data cand exista astfel de situatii. „De fapt, din 2000, industria ATM-urilor s-a descurcat bine cu crizele planuite”, a subliniat pentru publicatia citata Rob Evans, director de marketing la firma producatoare de bancomate Nautilus Hyosung.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?