Prin efectul moratoriului legislativ, precum și prin măsuri individuale, băncile au soluționat 686.500 de cereri provenite de la clienți la nivelul întregului an 2020, în această statistică fiind incluse și măsurile de amânare la plată a dobânzilor pentru cardurile de credit.
In perioada 1 ianuarie-15 martie 2021, băncile din România au primit 21.825 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor de la clienții persoane fizice și juridice, potrivit datelor Asociației Române a Băncilor.
„Aproximativ 96% dintre aceste solicitări au fost depuse de persoanele fizice, restul de aproape 4% fiind înaintate de companii, respectiv 800 de cereri,” se precizeaza in comunicatul ARB.
Clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie, care se calificau la condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 227/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, au transmis solicitările către creditori, până la data de 15 martie 2021, inclusiv.
Până la data de 15 martie, au fost înregistrate deja 17.220 de soluționări, ponderea în totalul solicitărilor fiind de 79%, restul fiind soluționate după această dată. Băncile au transmis răspunsuri la cererile de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitărilor complete, dar nu mai târziu de 31 martie 2021.
Aproximativ 83% din totalul cererilor soluționate până la data de 15 martie 2021 au fost soluționate în baza moratoriului legislativ, a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 227/2020, iar restul de 17% în baza măsurilor individuale de sprijin adoptate de bănci.
În conformitate cu reglementările europene emise de Autoritatea Bancară Europeană, clienții au beneficiat de o perioadă maximă de suspendare de nouă luni, luând în calcul și suspendările de care au beneficiat pe parcursul anului trecut în baza moratoriilor legislative și non legislative.
Clienții care au beneficiat deja de această facilitate în limita temporală trasată de reglementarea europeană și care înregistrează în continuare dificultăți financiare temporare au opțiunea să se adreseze băncii creditoare pentru măsuri de restructurare pentru a evita ca împrumutul să devină neperformant.
Într-un efort conjugat și cu autoritățile statului, prin efectul moratoriului legislativ, precum și prin măsuri individuale, băncile au soluționat 686.500 de cereri provenite de la clienți la nivelul întregului an 2020, în această statistică fiind incluse și măsurile de amânare la plată a dobânzilor pentru cardurile de credit.
Aproximativ 67% din totalul soluționărilor la nivelul anului 2020 s-au realizat în baza măsurilor individuale adoptate de bănci pentru sprijinul clienților, iar restul de 33% în baza moratoriului legislativ.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: