[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Banca Transilvania si CEC Bank au lansat serviciul de Plati Instant pe lei: transfer interbancar intre conturi in timp real, 24/7/365

22 aprilie 2019

De saptamana trecuta, un client al BT care initiaza o plata de pana in 50.000 lei catre un client CEC Bank, va reusi sa transfere suma „account to account”, in mai putin de 10 secunde, 24/7/365. Este valabila si reciproca.
Utilizatorii finali (consumatori, autoritati, business-uri, etc.) vor putea beneficia de avantajele acestui nou serviciu pe masura ce in sistem (infrastructura interbancara pentru plati de retail in timp real) se vor inrola tot mai multe banci sau alti prestatori de servicii de plati, cu care acestea lucreaza.

Serviciul a fost dezvoltat de TRANSFOND, operatorul Casei de Compensare Automate a platilor interbancare, in colaborare cu bancile comerciale, Asociatia Romana a Bancilor (Administratorul Schemelor Nationale de Plati) si Banca Nationala a Romaniei (Supraveghetorul Schemelor de Plati).


„Platile instant sunt astfel cel mai rapid mod de a transfera fonduri in siguranta, acestea fiind procesate interbancar de catre TRANSFOND, cu decontarea finalizata de catre Banca Nationala a Romaniei.”, potrivit comunicatului de presa.

Asociatia Romana a Bancilor, in baza mandatului acordat de Banca Nationala a Romaniei si a acordului de licenta semnat cu European Payment Council, administreaza implementarea, functionarea si dezvoltarea Schemelor Nationale de Plati pe structura standardelor europene, inclusiv a schemei de Plati Instant pentru platile in lei care intra in functiune astazi.

”Clientii vor putea transfera lei, in timp real, spre bancile din tara noastra care adera la aceasta tehnologie, inclusiv in intervalul off hours – si anume a doua parte a zilei, la final de saptamana sau in zilele de sarbatori. Acestia vor putea folosi serviciul Plati Instant prin BT24 Internet Banking si Mobile Banking, precum si prin aplicatia BT Pay, gratuit primele trei luni de la lansare.”, a declarat domnul Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

”Prin utilizarea serviciului Plati instant, clientii CEC Bank, persoane fizice si juridice, vor putea efectua plati in orice moment, in conditii de flexibilitate, confort si siguranta. Serviciul este disponibil pentru platile in lei efectuate la ghiseele bancii sau prin intermediul aplicatiei CEC Bank Mobile Banking, momentan doar catre beneficiari cu conturi deschise la Banca Transilvania. Pe masura ce alte banci vor adera la noua schema de decontare, tranzactiile vor putea fi initiate si catre clientii acestora”, a declarat domnul Laurentiu Mitrache, Director General – Presedinte al Comitetului de Directie al CEC Bank.

Avantajele serviciului pentru consumatorii individuali sunt generate de posibilitatea de a plati INSTANT bunuri si servicii achizitionate in mediul online sau in mediul real, de a face plati INSTANT catre apropiati, furnizori sau alti destinatari. Business-urile de orice marime pot initia oricand plati urgente cu incadrare in plafonul mentionat, care sa le permita firmelor respective o continuitate a afacerii neafectata, de exemplu, fie de partenerii care nu livreaza propriile servicii sau produse decat in urma confirmarii platii sau chiar a incasarii fondurilor, fie de orice alta situatie care presupune urgenta pentru efectuarea uneia sau mai multor plati.

Pentru operatorii economici care implementeaza singuri sau cu sprijinul bancilor cu care colaboreaza, capacitati de incasare prin instrumentul „Plati Instant” (comercianti traditionali, magazine virtuale, businessuri din orice alt domeniu), avantajele sunt date de receptionarea imediata a banilor in cont, precum si, ca exemplu, de oportunitatea de a lansa noi programe de fidelizare/ promovare a propriilor servicii si produse, bazate pe stimularea clientilor de a achita prin „Plati Instant”.

”O serie de banci se afla in etapele finale de pregatire, inrolarile acestora in infrastructura pentru Plati Instant urmand sa fie realizate in functie de propriile strategii pentru produsele oferite clientilor si de stadiul concret al actiunilor interne de conectare ale fiecareia la infrastructura centrala. Este de asteptat ca toate bancile sa adere la acest serviciu, devenind accesibil astfel tuturor clientilor bancari din Romania. In completarea serviciului Plati Instant, TRANSFOND urmeaza sa lanseze in productie serviciul AliasPay, ce va permite initierea de plati prin intermediul dispozitivelor mobile, cunoscand doar numarul de telefon mobil al beneficiarului, in locul IBAN-ului acestuia. Folosind AliasPay, clientii serviciilor de plati vor putea sa initieze sau sa incaseze diverse sume, in plafonul mentionat, fie prin Plati Instant, fie prin ordine de plata traditionale.” – a declarat Directorul General al TRANSFOND, domnul Sabin Carantina.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?