evoMAG desfășoară, până pe 9 septembrie, campania „Back to School” şi oferă reduceri de până la 60% la peste 3.500 de produse. În această perioadă, cele mai căutate echipamente electronice sunt calculatoarele / sistemele PC, laptopurile, monitoarele, imprimantele și multifuncționalele.
Compania precizeaza ca „inceperea noului an școlar aduce o majorare a vânzărilor de calculatoare cu aproximativ 25%”, pe fondul creșterii cererii de astfel de echipamente. „Evoluția este cu atât mai importantă, cu cât se aliniază tendinței de creștere la nivel național și mondial și arată clar un interes mai mare din partea consumatorilor către sistemele desktop clasice, față de anii anteriori.”, potrivit comunicatului de presa.
În același timp, bugetul alocat de clienți pentru pregătirile necesare începerii anului școlar este în creștere, consumatorii fiind dispuși să cheltuiască circa 2.000 de lei pentru achiziția unui calculator, a unei imprimante, a unui monitor și a accesoriilor necesare: tastatură, mouse, boxe, consumabile etc.
Bugetul este cu aproximativ 10% mai mare față de anul trecut, ca urmare a creșterii consumului la nivel general, al disponibilității consumatorilor de a cheltui mai mult, dar și a promoțiilor oferite de retailerii specializați.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: