Arma secretă a Europei în plăți digitale – infrastructura despre care știu doar bancherii și nu e folosită la nivel optim

un articol de Cosmin Cosma, presedintele Asociatiei Romane de Fintech si CEO Finqware

Cei mai mulți dintre noi folosesc cardul de debit sau credit zilnic — pentru a plăti cumpărături, facturi sau bilete. Plățile se fac rapid și eficient. Scoateți un card acum din portofel și veți vedea că aproape sigur are sigla uneia dintre cele două scheme dominante de plată: Visa sau Mastercard. Puțini știu însă că, în spatele acestor tranzacții, Europa plătește un preț invizibil — dependența de rețele globale controlate din afara Uniunii Europene.

Visa și Mastercard sunt două infrastructuri de plată înființate inițial în anii ’60 în Statele Unite, ca organizații non-profit deținute și operate de consorții de bănci. Scopul lor era să faciliteze standardizarea plăților electronice între instituțiile financiare. Însă, începând cu anii 2000, ambele au trecut prin procese de demutualizare și listare la bursă, devenind companii comerciale cotate la New York Stock Exchange. Astăzi, ele sunt controlate de acționari globali — fonduri de investiții, fonduri de pensii și investitori privați —, dar își păstrează centrul de decizie strategică și tehnologică în SUA.

Cardurile nu sunt doar un instrument de plată — sunt și o infrastructură. Fiecare tranzacție implică un circuit complex, comisioane, reguli stabilite de rețele globale, care influențează nu doar consumatorii, ci mai ales companiile, băncile și chiar economia europeană. De aceea, apelul recent al Christinei Lagarde,, Președinta Băncii Centrale Europene, ca Europa să-și creeze propriul sistem de plăți independent de marile scheme internaționale (Visa, Mastercard și PayPal), ar trebui să fie un semnal de trezire. Mai ales că această idee nu e nouă.

Încă din 2015, adică acum 10 ani, Comisia Europeană a identificat această vulnerabilitate: Europa avea nevoie de propria infrastructură digitală de plăți, bazată pe bănci locale, legislație proprie și tehnologie modernă. Atunci s-a impus un nou cadru legal care să oblige băncile să permită transferuri directe între conturi, fără a mai trece prin rețele de carduri. S-au reglementat interfețe moderne (API) prin care aplicațiile financiare — inclusiv ale noilor jucători — să poată iniția plăți în mod standardizat, sigur și rapid.

Așa a apărut Directiva Revizuită de Plăți (numită la nivel european PSD2 și transpusă în legislația românească prin Legea 209/2019), care este deja în acțiune încă din 2020, de când băncile au fost obligate să aibă canale de date moderne care permit plățile direct din cont, în mod digitalizat (aceste API-uri).

Infrastructura a fost construită. Dar a rămas, în mare parte, nefolosită.

Europa are tot ce-i trebuie pentru independența de marile scheme

Astăzi, băncile europene au deja capacitatea tehnică de a permite plăți directe dintr-un cont în altul, fără card. În unele țări există chiar operatori locali care procesează aceste plăți, susținuți de legislația europeană.

România are deja 2 asemenea operatori — Smart Fintech și Finqware, ambii operatori pașaportați la nivel european, autorizați de Banca Națională a României ca furnizori terți de plăți (TPP), așa cum se numește noua specie de companii de plăți bazate pe tehnologia Open Banking. Și deja acești operatori funcționează și au activitate, desi inca timida, nu doar în piața locală, dar și în alte piețe europene. Noi, Finqware, avem deja conectate peste 100 de bănci in 15 țări din Aria Economica europeană, conexiuni pe care le folosesc deja companii europene cliente.

Totuși, aceste opțiuni rămân marginale. Nu pentru că nu ar funcționa — ci pentru că nu sunt promovate, nu sunt implementate cu convingere, sau sunt blocate subtil de interese comerciale.
În primii ani, băncile au spus că „nu e nevoie” — că oamenii sunt obișnuiți cu cardul, iar sistemul funcționează.

În paralel, rețelele internaționale de plăți au început să cumpere companii care dezvoltau aceste noi servicii în Europa, încercând să controleze din fașă potențialele alternative. Mastercard a achiziționat platforma fintech Aiia, în timp ce VISA a dat aproximativ 2 miliarde de euro pe platforma suedeză Tink, care în prealabil consolidase o serie de platforme locale din Spania, Germania și alte țări europene.

Rezultatul? Inovația nu a fost interzisă, dar a fost absorbită și încetinită chiar de schemele de card.

Iar între timp, Visa însăși și-a schimbat strategia: nu se mai concentrează pe plăți la supermarket, ci pe transferuri internaționale, în competiție directă cu rețeaua interbancară SWIFT. Iar Mastercard încearcă să se reinventeze, în altă zonă decât plățile domestice, unde operatori de inițiere de plată direct din contul bancar, fără intermedierea lor, încep să ia amploare.

Ambele scheme au înțeles că open banking-ul e inevitabil, însă câștigă timp pe baza inerției jucătorilor bancari și a reglementatorilor locali de a impune legislația europeană cu o dinamică mai accelerată. Semn clar că marile rețele se pregătesc de următoarea bătălie — și că viitorul nu va mai fi despre card, ci despre controlul infrastructurii de transferuri.

Avem infrastructura, dar suntem în urmă cu dinamica adopției

Europa nu suferă de lipsă de tehnologie sau legislație. Suferă de lipsă de voință de a implementa progresul și rămâne ancorată în inovația gata făcută din afară. În loc să folosim ce am construit, rămânem blocați în modele vechi. În loc să promovăm inovația, o tratăm ca o amenințare.

În multe cazuri, băncile implementează aceste sisteme doar dacă sunt obligate de autoritățile de reglementare. În spatele cortinei, grupuri de interese fac lobby pentru a bloca extinderea acestor reglementări și pentru a menține status quo-ul. Aceasta nu mai este o simplă întârziere. Este un act de auto-sabotaj.

Costul viitorului e mare. Dar inacțiunea costă mai mult.
Viitorul — cel bun, în care Europa controlează propriile fluxuri de bani — vine cu un cost: investiții, voință politică, mobilizare instituțională și curaj din partea liderilor din sistemul bancar. Dar alternativa este și mai scumpă: să rămânem dependenți de platforme străine, cu comisioane, reguli și decizii stabilite în afara UE. Să ne trezim că viitorul digital se scrie în altă parte — și noi îl plătim.

Întrebarea pentru liderii bancari europeni este simplă: Vreți să faceți parte din această construcție europeană? Sau vă mulțumiți să fiți integratori ai unor servicii globale, fără control?

Arma secreta a Europei
Europa nu pornește de la zero. Are deja o platforma pe care isi poate consolida, poate nu maine, dar in lunile și anii ce urmeaza, o independenta reala fata de schemele de plati.

In primul rand, exista deja o rețea de interconectare a băncilor la nivel continental. Exista aceste platforme de initiere de plati direct din cont, fara intermedierea schemelor americane de plati și mai nou platile sunt instant la nivel european prin sistemul SEPA Instant.

In al doilea rand, legislație care permite transferuri și acces la date financiare în mod controlat și securizat. Avem cadrul legal complet, platile prin open banking sunt mult mai sigure decat cele prin card, pentru ca autorizarea este facuta la nivelul infrastructurii bancare.

Nu în ultimul rând, Europa are și experiența Marii Britanii ca model funcțional, în care cetățenii plătesc taxe și impozite prin open banking, iar această inițiativă este considerată strategică pentru sistemul britanic, din aceleași considerente invocate de doamna Lagarde. Englezii au inventat această alternativă la schemele de card și sunt înainte cu câțiva pași, iar adopția acestei forme de plată este în creștere accelerată.

Ce ne lipsește? Aplicarea consecventă a regulilor — și o viziune comună care să transforme infrastructură existentă într-un sistem funcțional.

Stadiu practic al implementarii open banking
Dar sa vorbesc și din experiența practică. La Finqware suntem una dintre puținele companii care lucrează la nivel european în această zonă și am pornit aceasta “luptă” a inovației acum 7 ani, in 2018. Și, da, suntem o echipă de oameni romantici intr-o anumita masura care cred în independența economică a Uniunii Europene și în inovația tehnologică produsă aici, nu importată.

În fiecare zi, în loc să ne concentrăm pe atragerea de clienți care să folosească soluțiile moderne de plată dezvoltate în Europa, consumăm 80% din energie ca să convingem băncile să aplice legea: să-și deschidă infrastructura, așa cum au obligația legală, să facă API-urile să funcționeze sau, pur și simplu, să răspundă, măcar, la e-mailuri când le transmitem că o plată nu a mers — în zile, ore, nu în săptămâni.

În timp ce ne învârtim în acest cerc birocratic, cardurile își păstrează dominația. Și continuăm să plătim — nu doar comisioane, ci și oportunitatea pierdută a unei Europe cu adevărat autonomă în zona plăților.

E momentul deciziilor
Apelul Christinei Lagarde nu este o ambiție vagă pentru viitor. Este un apel urgent la acțiune. Europa nu mai are nevoie de studii, conferințe și mese rotunde. Are nevoie de lideri care să facă ceea ce trebuie.

Pentru că independența digitală nu mai este un moft. Este o necesitate economică și geopolitică. Deschideți orice site de știri și citiți primele 3 titluri ca să vă convingeți.