[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Aplicatia de mobile wallet: o solutie dezvoltata „in-house” sau un parteneriat cu companiile bigtech? Parerile specialistilor sunt impartite.

23 noiembrie 2018

60% dintre romanii din mediul urban isi doresc ca o banca moderna sa ofere o aplicatie de mobil, potrivit unui studiu recent. Se pare ca tot mai multe banci vor lansa anul viitor astfel de aplicatii. Vor fi aceste „wallet-uri”  mai degraba o solutie dezvoltata „in-house” sau o adoptie a Apple Pay, Google Pay sau Samsung Pay? Cum pare mai naturala ca adoptie aceasta solutie?

In avanpremiera conferintei internationale fintech – Banking 4.0, NOCASH a purtat o discutie cu expertii care sunt implicati in procesul de trasformarea digitala a BCR, BRD si ING. Timp de peste 80 de minute, au fost analizate o serie de teme, de la adoptia tehnologiei blockchain si pana la introducerea pe scara larga a platilor mobile.

In privinta modului in care dezvolti o aplicatie de wallet, ca solutie proprietar sau in parteneriat cu Google, Apple sau Samsung, specialistii au pareri impartite. Urmariti acest subiect pe larg analizat in emisiunea „Emergente”, intervalul  1.15.30′ – 1.20.58′

Declaratiile expertilor:

Florin Boldescu – Chief Digital Officer BRD: „Daca te uiti din perspectiva consumatorului, apropo de portofelul la care vom renunta in curand, cei mai multi dintre noi avem cel putin doua-trei carduri acolo. Din aceasta perspectiva iti este mai firesc sa ai un wallet care sa-ti aduca mai multe carduri ale mai multor banci, decat sa ai wallet-ul unei banci, in care sa ai cardul aceleiasi banci. Daca ne uitam la piata din UK, in afara de Barclays, nu cred ca exista alta banca importanta care mai functioneaza cu wallet-uri proprii. In Romania exista wallet-uri proprietare, lansate de ING si BT. Eu cred in diversitate si in libertatea de a alege. Pe termen lung parca m-as uita mai mult la big tech, la Google si la Apple, ca principal wallet.”

Mihai Stancu, Digital Channels Manager la BCR: „Cred ca este vorba si de specificul pietei si cumva revin la incredere. In ceea ce priveste finantele, banii mei, increderea se indreapta mai degraba catre banca decat catre orice alt fintech, bigtech, samd. Romanul in general lucreaza doar cu o singura banca, foarte putini lucreaza cu doua sau mai multe banci. Eu imi fac cumparaturile cu un singur card si atata timp cat imi fac banking digital cu o banca, cu siguranta vreau sa-mi pastrez aplicatia bancii pe telefon. Convenienta mi se pare destul de la indemana, sa-mi tokenizez cardul pe aplicatia bancii. Referitor la IoS sau Android, cel putin pe Apple Pay alegerea este facuta deja (n.r. de BCR). Google Pay poate fi o alegere din partea clientului dar viziunea mea este ca cel putin in Romania, care este o piata destul de diferita de alte piete, directia va fi de a folosi wallet-ul pus la dispozitie de catre banca.”

ING a dezvoltat in-house aplicatia de wallet. Sugestia catre celelalte banci este de a merge pe aceeasi linie?

Vlad Stanilescu, Head of Digital ING:  Vreau sa merg un pic mai departe de atat sa constat ca, colegii mei au pareri diferite. Inca nu-mi dau seama daca va fi un castigator A sau B. Pe de-o parte, ce spune Florin este foarte valid, in sensul ca oferta de la Apple sau Google este deja standardizata international, toata lumea  a auzit de ea si are anumite asteptari in legatura cu asta (n.r. sa poti folosi mai multe servicii, de la mai multe banci, in aceeasi aplicatie).

Pe de alta parte, depinde foarte mult ce vor sa faca bancile cu serviciile proprii. Pentru ca daca banca ofera peste partea aceasta de wallet anumite servicii contextuale – de pilda folosesti un card de credit si poti sa iti esalonezi in rate direct in aplicatie, primesti o notificare „push”, sau nu ai cardul de credit la tine si poti sa faci rate pe debit, samd. Pui niste servicii „on top of this” care sa ofere o experienta, care sa diferentieze, si solutia bancii poate sa fie foarte buna.

De aceea, cred ca depinde foarte mult de cum va sti fiecare jucator sa ofere ce isi doresc clientii sau poate chiar mai mult de atat, si functie de aceasta se poate lua o decizie. Deocamdata, pentru noi, aplicatia noastra functioneaza foarte bine si acopera nevoile clientilor. Odata ce va veni Google Pay, Apple Pay va trebui sa vedem. Cu siguranta vor avea un rol foarte important si va trebui ca bancile sa inceapa sa se integreze cu ei. Dar care va fi castigatorul? Nici macar nu stiu daca va fi vorba de un castigator. Cred ca va fi vorba de ce serviciu acopera ce nevoi. Daca mie wallet-ul oferit de banca imi acopera nevoile mult mai bine decat Google Pay, de ce nu. Si viceversa.”

La conferinta Banking 4.0 din 27 noiembrie, vor sustine prezentari si vor participa in panel-uri interactive un numar de 43 de experti din noua tari. Vor fi analizate tehnologiile emergente care vor schimba industria serviciilor financiare in urmatorii ani: blockchain, biometrie, cloud computing, economie conversationala, inteligenta artificiala, „machine learning”.

La eveniment sunt asteptati peste 200 de specialisti. Astazi este ultima zi pentru a-ti putea procura bilet. Rezerva acum!

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?