ANAF a declanşat operatiunea “Mercur”, cea mai ampla verificare a comertului online nefiscalizat

9 octombrie 2020

În prima etapă, inspectorii antifraudă au analizat peste două milioane de vânzări on line de bunuri livrate prin curier şi a început verificarea a peste 500 dintre clienţii firmelor de curierat rapid cu cel mai mare volum de livrări cu plata ”ramburs” sau în conturi bancare.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat joi că a declanşat operaţiunea “Mercur”, cea mai amplă acţiune de verificare a veniturilor nedeclarate obţinute din comerţul electronic nefiscalizat, după ce odată cu creşterea exponenţială a vânzărilor online prin platforme cu reputaţie şi standarde ridicate, s-a intensificat şi comerţul cu mărfuri contrafăcute sau operate de firme fantomă.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a declanşat operaţiunea ‘Mercur’, cea mai amplă acţiune de verificare a veniturilor nedeclarate obţinute din comerţul electronic nefiscalizat, urmare a extinderii acestui tip de acte de comerţ şi a numărului foarte mare de sesizări primite, în special pentru nereguli privind imposibilitatea de a beneficia de garanţie în lipsa documentelor fiscale. Din analizele preliminare, s-a observat că, odată cu creşterea exponenţială a vânzărilor online prin platforme cu reputaţie şi standarde ridicate, s-a intensificat şi comerţul cu mărfuri contrafăcute sau operate de firme fantomă, în special prin intermediul unor persoane fizice sau site-uri paravan, care operează pe perioade scurte”, arată ANAF.

Mai mult decât atât, diversificarea marilor operatori, prin lansarea unor marketplace, a reprezentat o oportunitate pentru firmele sau persoanele care comercializau produse fără a fiscaliza veniturile sau care vindeau produse contrafăcute, spun inspectorii.

Monitorizarea şi analiza comerţului din marile centre angro, achiziţiile din UE şi importurile extracomunitare cu vânzările on line şi a livrărilor cu încasare ”ramburs” sau plată online realizate de firmele de curierat rapid au evidenţiat tipologii de acţiune, în principal de către persoane fizice care cumpără produse la preţuri subevaluate, pe care le vând en-detail online şi încasează de la cumpărători contravaloarea, fără plata obligaţiilor fiscale.

Furnizorii acestor persoane fizice achiziţionează intracomunitar sau importă bunurile prin firme proprii sau intermediare, care sunt apoi “lichidate” după finalizarea formalităţilor de vămuire, precizează conducerea ANAF.

„ANAF va iniţia, în perioada imediat următoare, acţiuni de control în vederea recuperării taxelor şi impozitelor datorate, acolo unde este cazul, prin măsuri şi proceduri fiscale. ANAF recomandă tuturor comercianţilor şi face un apel către persoanele fizice sau juridice, care au realizat vânzări cu livrare prin curierat, să se asigure că au achitat toate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat”, arată ANAF.

De asemenea, pentru a evita sancţiunile şi impunerile legale, cei care au omis să-şi declare veniturile obţinute o pot face în perioada imediat următoare, prin conformare voluntară, şi astfel vor putea beneficia de toate facilităţile fiscale aplicabile pentru a intra în legalitate, ceea ce va duce şi la evitarea calcului de penalităţi.

Operaţiunea ”Mercur” va continua în ritm accelerat şi va fi extinsă pentru asigurarea fiscalizării încasărilor provenite din vânzările on line de bunuri şi servicii, precizează ANAF.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale in 2020?