În perioada iulie – septembrie, polițiștii de ordine publică au evaluat măsurile de securitate fizică la peste 19.000 de obiective. „Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.600.000 de lei.”, potrivit comunicatului de presa.
Mai exact, polițiștii au evaluat măsurile de securitate fizică la 18.655 de agenţi economici și instituții publice sau de interes public și la 624 de A.T.M.-uri externe sediilor bancare.
De asemenea, au fost efectuate 623 de controale privind respectarea legislației incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate și de transportatorii de valori.
„Rezultatul verificărilor efectuate arată că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 78,49% dintre unitățile verificate, au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate.”, precizeaza Politia Romana. Cu alte cuvinte peste 20% dintre entitatile speciale verificate nu au implementat aceste cerinte minimale.
„În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 1.010 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 1.642.090 de lei.”, se mai arata in comunicat.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: