[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

AI în ecommerce: Parteneriat pentru creșterea vanzărilor magazinele online românesti, prin oferirea de experienţe personalizate clienţilor

30 august 2023

Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

„Parteneriatul dintre Aqurate, platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI) și NETOPIA Payments eficientizează vânzările online, iar Neakaisa.ro, magazin online specializat în comercializarea de obiecte sanitare, mobilier și accesorii pentru grădină, a înregistrat venituri mai mari cu 9%, odată cu integrarea soluțiilor AI.” potrivit counicatului.


În prezent, prin parteneriatul dintre cele două companii, comercianții NETOPIA Payments beneficiază de un discount de 10% pentru primele șase luni de utilizare a soluției Aqurate Personalize, dar și o perioadă de 30 de zile în care pot testa gratuit platforma Aqurate.

Neakaisa.ro este printre primele magazine online din țară care testează parteneriatul dintre Aqurate și NETOPIA Payments, cu rezultate deja promițătoare.

Deschidem, alături de NETOPIA, un parteneriat menit să eficientizeze substanțial afacerile online din România. Faptul că afaceri precum Neakaisa.ro optează pentru serviciile noastre ne motivează și ambiționează să evoluăm, iar cum tot ei sunt și printre primii care testează noul nostru parteneriat ne dă și un plus de încredere. Ajutăm magazinele online să ofere experiențe personalizate clienților, ceea ce stimulează atât creșterea, dar le și diferențiază, în peisajul competitiv al comerțului electronic. În plus, alături de NETOPIA Payments, asigurăm o soluție eficientă și facilă magazinelor online, dar și clienților acestora”, afirmă Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.

Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse.

Am analizat sute de mii de sesiuni de trafic, iar creșterea a fost confirmată inclusiv pe parcursul sesiunii de test, în care am împărțit în mod egal traficul între o variantă a site-ului ce integra Aqurate Personalize și alta ce funcționa pe formatul anterior. În contextul în care vedem evoluția clienților noștri și creșterea accelerată a concurenței din comerțul electronic, Aqurate, alături de NETOPIA Payments, ne ajută să ne atingem obiectivul – să creștem veniturile nete, prin oferirea unei experiențe personalizate pe tot parcursul procesului de cumpărare”, declară Laura Sardescu – Marketing Manager și cofondator Neakaisa.ro.

„Neakaisa.ro a reușit să crească și să se dezvolte prin intermediul digitalizării și utilizării soluțiilor tehnologice inovatoare, precum Aqurate și NETOPIA Payments. Suntem mândri că suntem partenerii lor, în acest proces, de la bun început, oferindu-le instrumentele necesare pentru a-și consolida afacerea și a-și extinde prezența online. Împreună, am reușit să transformăm viziunea lor în realitate digitală”, adaugă Horia Grozea, Director Vânzări și Dezvoltare Comercială, NETOPIA Payments.

„Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.” precizeaza compania.

__________

Aqurate, platformă SaaS bazată pe inteligenţă artificială care ajută companiile din eCommerce să îşi folosească datele pentru a creşte, a fost fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu. Platforma a atras, până în prezent, finanțări în valoare de aproximativ 500.000 de Euro.

NETOPIA este un grup de companii românești înființat în 2003, care cuprinde serviciile NETOPIA Payments, mobilPay Wallet, web2sms și Kartela. NETOPIA Payments este cea mai folosită platformă de procesare plăți online în România, iar Web2SMS este una din cele mai folosite platforme pentru servicii de marketing digital SMS. În prezent, peste 25.000 de afaceri din industria de e-commerce folosesc serviciile și soluțiile grupului NETOPIA: plăţi mobile, tranzacții online cu carduri bancare sau prin SMS, marketing prin SMS sau reîncărcări cartele de telefonie mobilă.

Platforma Neakaisa.ro, este un magazin online specializat în comercializarea a peste 15.000 de produse din categoriile obiecte sanitare, mobilier și accesorii pentru grădină, care a încheiat 2022 cu 5,7 milioane de euro, +20% fata de 2021.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?