[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

A inceput caravana intalnirilor Rofin.Tech cu bancile din Romania

Premium
29 martie 2024

„Competitori? Adversari? Alergători pe benzi diferite de cele pe care suntem noi? Entități din piață de la care, observându-le cu atenție, putem trage concluzii și învăța lecții valoroase despre cum ne putem poziționa pe viitor? Sau parteneri cu care putem colabora pentru a înțelege ce putem oferi mai bine, mai rapid, mai simplu și mai digital clienților noștri?” Asa isi argumenteaza Unicredit Bank Romania decizia de a se intalni cu reprezentantii Asociatiei Romane de Fintech.

Organizat chiar la sediul bancii, evenimentul a prilejuit intalnirea cu unele dintre cele mai relevante și interesante fintech-uri de pe piața financiară din România, iar discuțiile despre open banking, digital onboarding, identitate digitala, plăți, securitate cibernetică, educație financiară sau portarea contului bancar au generat un mare interes. Practic, din partea bancii au participat la intalnire peste 60 de persoane, sefi de departamente, manageri de proiecte, specialisti din domeniile sus mentionate.

Deschiderea evenimentului de catre doamna vicepresedinte Antoaneta Curteanu

Importanta evenimentului si seriozitatea cu care banca trateaza subiectul parteneriatelor cu startup-urile fintech au facut ca de la discutii sa nu lipseasca nici managementul bancii reprezentat la cel mai inalt nivel: Mihaela Lupu – CEO si Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Retail UniCredit Bank, care a declarat  urmatoarele:
 
Temele abordate sunt cele pe care dezbatem deja deschis și liber împreună de ceva vreme, cu beneficii reciproce. Mă refer la principalele tendințe și provocări din domeniul bancar: open banking, digitalizarea, securitatea cibernetică, reglementările, dar mai ales experiența clientului în interacțiunea cu serviciile și produsele bancare. Convingerea mea este că suntem într-un punct în care, noi, băncile tradiționale, avem multe de învățat de la fintech-uri, iar antreprenorii din fintech-uri pot oferi multe sistemului bancar, dacă îi înteleg cât mai bine nevoile.”
 
Din partea Asociatiei Romane de Fintech au participat 11 institutii. Iata ce au declarat reprezentantii acestora la finalul intalnirii.

Cosmin Cosma – Presedinte al Asociatiei Romane de Fintech si CEO Finqware:

„Am fost încântați să vedem că băncile încep să abordeze inovația în mod concret, prin această primă interacțiune cu una dintre băncile de top din România. Așteptăm cu interes următoarele ediții ale acestui turneu Rofintech, iar colaborarea între bănci și companiile care utilizează tehnologia pentru a îmbunătăți viața financiară a clienților este crucială. Anticipăm cu nerăbdare viitoarele ediții ale acestui turneu Rofintech prin băncile locale.

Alexandru Cociu – Risk & Compliance Officer si co-fondator Smart Fintech:

“Open bankingul este schimbarea in relația dintre consumatori și universul lor financiar. Atat clientii retail, cat si cei din business, au un rol esential in conturarea utilizarii open bankingului asa cum au nevoie. De aceea, e necesar ca bancile si fintech-urile sa se alinieze la dinamica acestora pentru a oferi solutii care nu doar ca raspund nevoilor, dar le si anticipeaza, si contribuie la maximizarea beneficiilor aduse de aceasta tehnologie. Am prezentat astazi cateva exemple de cum Smart Fintech construieste si contribuie in aceasta relatie prin cateva produse de Plata Cont la Cont dar si produse despre informatii financiare relevante in procesul de analiza a unui credit.”

Sesiunea de intrebari dupa prezentarile de open banking – de la stanga la dreapta: Nic Balaceanu, Cosmin Cosma, Alexandru Cociu

Nic Balaceanu – Vicepresedinte al Asociatiei Romane de Fintech, founder & CEO Lendrise Marketplace si co-fondator www.sunt.io:

„Legislația UE impune portabilitatea conturilor bancare pentru a promova servicii financiare competitive și pentru a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege furnizorii care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor. Similar cu portabilitatea numerelor de telefon, se așteaptă că această măsură va scădea treptat costul serviciilor financiare în timp, beneficiind în cele din urmă consumatorii. Pe termen lung, portabilitatea conturilor va mari în România nivelul de incluziune financiară și ar putea ajuta repatrierea diasporei.”

Dimana Vlaeva – Director SelfPay Now:

In 2023, SelfPay a reusit sa faciliteze achitarea a peste 2 milioane de rate in valoare de cca 250 de milioane de euro, prin intermediul retelei proprii de Stații de Plata. Astfel, prin SelfPay, sistemul financiar – bancar romanesc poate avea la dispozitie, fara investitii semnificative, aproape 11.000 de “sucursale digitale de tip self- service”, cu acoperire nationala, inclusiv zonele rurale.

SelfPay ofera peste 260 de servicii inclusiv si solutia unica din piata Europeana ce permite alimentarea oricarui card cu numerar la Statiile de Plata, prin aplicatia mobila SelfPay Now.  Aplicatia a ajuns la peste 300.000 de utilizatori si a marcat o crestere de 4 ori a numarului de tranzactii anul trecut.

Dimana Vlaeva in momentul prezentarii

Roxana Popescu – Managing Director KeysFin:

„Bankingul si serviciile financiare trebuie sa se adapteze constant nevoilor si tipologiei clientilor astfel incat sa poata oferi produse si servicii din care ambele parti sa aiba de castigat. Deschiderea catre includerea surselor de date alternative valoroase, automatizare si Know-how externalizat pe care companiile fintech le pot pune la dispozitie vor face diferenta in ceea ce priveste rapiditatea si accesibilitatea serviciilor financiare.”

Roxana Popescu in momentul prezentarii

Vasile Tamas – CEO beez

„Poti vinde mai usor un produs sau serviciu bancar daca il ofertezi exact in locul si momentul in care clientul este pe punctul sa faca o tranzactie. Dupa trei ani in care am construit un portofoliu de peste 100.000 de clienti, am dezvoltat o tehnologie care credem ca poate ajuta bancile in procesul de alrgere si fidelizare a clientelei.”

Vasile Tamas la sectiunea de intrebari si raspunsuri

Dan Cobeanu – fondator si CEO PayPact (www.faragrija.ro)

Înțelegerea și gestionarea eficientă a finanțelor personale, prin luarea deciziilor bine informate, este esențială pentru asigurarea unei stabilități financiare pe termen lung. În acelasi context, rolul serviciilor de suport oferite de industria asigurărilor devine crucial. Aceste servicii contribuie semnificativ la stabilitatea financiară, oferind educație și suport clienților în fața riscurilor asigurate, care pot apărea în viața personală și profesională. Prin furnizarea de asistență și suport în astfel de momente, nu doar că se sporește confortul individual, dar se și îmbunătățește nivelul de cunoștințe financiare al clienților.”

Dan Cobeanu in momentul prezentarii

Andrei Perianu – COO si co-fondator Bankata

Veniturile românilor au crescut cu peste 10% an de an în ultimii ani și nevoia legată de administrarea banilor e mai actuală ca oricând prin credite sau investiții. Prin aplicația Bankata vezi cheltuieli din toate conturile tale bancare pe ultimul an în mod automat și instant fără vreun efort din partea ta. Vrem să oferim românilor acces la produse financiare din alte țări: investiții prin bănci din Danemarca sau credit ipotecar la bănci dinSpania cu venituri din România.”

Andrei Perianu in momentul prezentarii

Cristian Catalin Trandafir – Sales Manager, Plati Online:

Printr-un parteneriat cu un procesator de plăti online, banca poate obține un canal de vănzare alternativ, o bază de clienți extinsă (procesatorul va permite băncilor să ajungă la si sa inroleze rapid  comercianți și consumatori care anterior ar fi putut fi inaccesibili), venituri crescute (noi fluxuri de venituri prin comisioane de tranzacție si pentru cardurile speciale emise de banca) si inrolare rapidă pentru comercianții online care au platforme e-commerce pentru care banca nu are soluții de integrare dezvoltate.

Sergiu Zaharia, Cyber Strategy – Deloitte Consultanta SRL:

O atitudine “open” vine de fiecare data cu riscuri, insa aduce de cele mai multe ori beneficii accelerate. Migrarea conceptelor de securitate cibernetica spre descentralizare, “zero trust” si managementul strict al identitatilor permite astazi bancilor sa se deschida catre organizatiile fintech, in conditii de rezilienta cibernetica ridicata. Ramane doar sa gandeasca impreuna cel mai benefic model de business.

Andrei Resmerita – Chief Revenue Officer FORT

With great power comes great responsibility! Solutiile Open Banking si mai ales cele care integreaza AI si LLM actioneaza ca un accelerator de business pentru banci, permitandu-le atat sa ofere servicii mai rapide si mai integrate catre clienti dar si sa eficientizeze comunicarea cu acestia. Aceasta accelerare genereaza noi tipuri de riscuri de securitate raportate la felul in care sunt gestionate datele in cadrul LLM-urilor si a trasabilitatii acestora. FORT recomanda intensificarea eforturilor de educare si constientizare pentru clienti asupra riscurilor de securitate si de extindere a eforturilor de testare asupra platformelor interne ce utilizeaza AI si LLM.

Duetul pe securitate cibernetica oferit de Sergiu Zaharia (stanga) si Andrei Resmerita (dreapta) a fost probabil unul dintre cele mai apreciate momente

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?