Sunt vizate extinderea atat a categoriei de platitori, prin introducerea posibilitatii de plata online pe ghiseul.ro si pentru persoanele juridice, cat si introducerea de noi modalitati de plata electronice, respectiv mobile banking si Internet banking.
Ministrul pentru Societatea Informationala (MSI), Razvan Cotovelea, a avut vineri, 28 martie 2014, o intalnire cu Ministrul Finantelor Publice (MFP), Ioana-Maria Petrescu si cu Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Gelu Stefan Diaconu, in scopul identificarii de solutii pentru modernizarea sistemului de colectare a taxelor si impozitelor. S-a discutat despre modernizarea infrastructurii informatice, care sa permita plata obligatiilor fiscale prin intermediul instrumentelor electronice de plata.
In cadrul intalnirii, a fost analizat stadiul actual al infrastructurii informatice a ANAF si MFP in vederea identificarii zonelor unde este necesar a se interveni, precum si posibile surse de finantare pentru achizitionarea si implementarea sistemelor informatice.
Scopul intalnirii l-a constituit finalizarea informatizarii complete a sistemului de depunere online a declaratiilor fiscale precum si extinderea Sistemul National Electronic de Plata online (ghiseul.ro) in vederea asigurarii platilor online a taxelor si impozitelor si de catre persoane juridice.
“Ministrul Finantelor Publice si presedintele ANAF s-au aratat deosebit de deschisi pe parcursul discutiilor de vineri de la Ministerul Finantelor. Impartasim acelasi punct de vedere referitor la necesitatea modernizarii infrastructurii si extinderea utilizarii intrumentelor informatice pentru eficientizarea procesului de colectare a taxelor si impozitelor, atat in beneficiul contribuabililor cat si si al administratiei publice. In cadrul intalnirii, am decis intensificarea cooperarii la nivel tehnic intre expertii institutiilor noastre pentru stabilirea unui plan de actiune cu masuri concrete pentru informatizarea si extinderea sistemului de colectare a taxelor si impozitelor.”, a declarat ministrul pentru Societatea Informationala, Razvan Cotovelea.
„In ceea ce priveste sursele de finantare pentru aceste demersuri, dorim sa accesam fonduri structurale nerambursabile, in perioada de programare 2014-2020 in vederea informatizarii serviciilor de colectare a taxelor si impozitelor.”, a mai adaugat sursa citata.
In completarea acestor masuri, Ministerul Finantelor Publice si ANAF implementeaza din aprilie 2013 un vast proces de modernizare a administratiei fiscale derulat prin intermediul unui program finantat de Banca Mondiala in valoare de 70 milioane de euro.
Printre subiectele discutate se numara intensificarea colaborarii dintre cele trei institutii in vederea adoptarii cat mai urgente a actelor normative prin care serviciile oferite de Sistemul National Electronic de Plata online a taxelor si impozitelor, ghiseul.ro, sa fie extinse si dezvoltat in sensul integrarii de noi modalitati de plata online de tipul internet banking, mobile banking iar platile taxelor si impozitelor sa poata fi efectuate atat de catre persoane fizice cat si de catre persoane juridice.
La nivelul MSI, se afla in lucru o propunere de act normativ in acest sens, care urmeaza a fi transmisa in scurt timp spre avizare si Ministerului Finantelor Publice. “Adoptarea acestui act normativ va avea o serie de beneficii precum scaderea timpului petrecut de catre cetetan si/sau persoana juridica pentru a achita taxe si impozite (timpul mediu de efectuare a unei plati prin intermediul platformei SNEP este de maxim 4 minute) si scaderea costurilor administrative prin introducerea de canale alternative online de colectare taxe si impozite.”, potrivit comunicatului de presa
Reamintim ca la finalul anului 2013, a fost adoptata o Hotarare de Guvern prin care s-a stabilit ca plata comisionului aferent platii electronice cu cardul a taxelor si impozitelor prin intermediul ghiseul.ro (altul decat comisionul prevazut prin contract de catre banca cu care fiecare cetatean are contract) sa fie suportata de catre beneficiarul platii (respectiv de institutiile publice).
In cadrul intalnirii, a fost de asemenea subliniata necesitatea derularii unor campanii de informare si educare pentru cetateni pentru promovarea mijloacelor de plata electronice pentru indatoririle fiscale periodice.
In urma cu o saptamana, ministrul Cotovelea cataloga serviciile ANAF furnizate cetatenilor drept „mizerabile si primitive”. Concret, el s-a plans ca a petrecut 45 de minute pentru a achita anumite contributii ale familiei si a declarat ca „…nu am inteles deloc, sincer vorbind, cum este organizata aceasta institutie a statului. Este o mizerie ce se intampla acolo. … Ceea ce se intampla acum la toate sediile ANAF este un primitivism daca ne comparam situatia cu alte state europene, cum ar fi Germania sau Austria, unde peste 99% din plati se fac online”. El a adaugat ca situatia de la ANAF poate fi schimbata prin utilizarea fondurilor europene care vor fi alocate Romaniei in perioada 2014-2020 pentru informatizarea administratiei publice.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: